logo

Deficitul comercial al R. Moldova s-a majorat de 1,5 ori


https://www.ipn.md/ro/deficitul-comercial-al-r-moldova-s-a-majorat-de-1-7966_959215.html

Balanţa comercială în trimestrul I curent s-a soldat cu un deficit de 294,9 mln USD, sau cu 102 mln USD (de 1,5 ori) mai mare faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului 2005. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în această perioadă exporturile au însumat 259,4 mln USD, depăşind cu 4,6% nivelul perioadei corespunzătoare din anul 2005, iar importurile - 554,3 mln USD, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2005 - cu 25,7%. Valoarea exporturilor realizate către ţările CSI a fost de 130,1 mn USD, constituind 50,2% din totalul de exporturi, cu 6,8% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut. Exporturile destinate ţărilor Uniunii Europene s-au cifrat la 76,8 mln USD, respectiv, 29,6% din total, majorându-se cu 7% faţă de trimestrul I, 2005. În ţările Europei Centrale şi de Est au fost exportate mărfuri în sumă de 35,4 mln USD, ceea ce înseamnă 13,6% din total, cu 11% mai mult decât în aceeaşi perioadă din anul trecut. Pe de altă parte, creşteri mai accentuate s-au manifestat la importurile de mărfuri din ţările CSI (+26,3%) şi ale Uniunii Europene (+15,2%), precum şi din ţările Europei Centrale şi de Est (de 1,7 ori). În cadrul exporturilor realizate în trimestrul I, ponderi mai mari s-au înregistrat la produse alimentare, băuturi şi tutun - 38,3 % din total exporturi, materiale textile şi articole din acestea - 20,3%, produse vegetale - 13,5%, maşini şi aparate, echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile - 4,1%, metale comune şi articole din acestea - 3,6% etc. Structura importurilor în I trimestru prezintă ponderi ridicate la produse minerale - 30,8% din total importuri, maşini şi aparate, echipamente electrice, aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile - 11,6%, produse chimice - 7,9%, materiale textile şi articole din acestea - 7,6%, metale comune şi articole din acestea - 6,3%, produse alimentare, băuturi şi tutun - 6%, materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea 5,3% şi altele. Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în perioada de referinţă a fost de 46,8%, faţă de 56,2% în trimestrul I 2005.