logo

Deficit de cadre medicale în regiunea transnistreană


https://www.ipn.md/ro/deficit-de-cadre-medicale-in-regiunea-transnistreana-7967_1043678.html

Regiunea transnistreană se confruntă cu un deficit de cadre medicale. Lipsesc atât terapeuți și pediatri, cât și medici în serviciile de urgență și medici specialiști. Subiectul a fost discutat la o ședință cu administrația de la Tiraspol. Așa-zisul șef al executivului, Alexandr Martînov, a declarat că principalele motive țin de nivelul jos de salarizare, lipsa spațiului locativ, dar și inexistența unui sistem eficient de creștere profesională și s unei strategii de dezvoltare a sistemului de sănătate, transmite IPN.

Presa din regiune scrie că, din 1 septembrie, se planifică majorarea suplimentului salarial oferit medicilor. În speță, este vorba despre lucrătorii medicali din medicina urgentă. Iar în 2019 pentru această categorie va fi extinsă perioada concediului plătit. Totodată, din anul viitor este planificată reluarea practicii de acordare a locuințelor tinerilor specialiști, iar ministerul de ramură urmează să elaboreze un program de stimulare pentru aceștia.

Cât ține de baza tehnico-materială, administrația transnistreană își propune să aloce în 2019 în jur de o sută de milioane de ruble transnistrene pentru reconstrucția instituțiilor de sănătate. Pentru necesitățile medicinii urgente urmează să fie achiziționate cinci mașini specializate, necesarul fiind de 30 de unități.