Decretul lui Mihai Ghimpu nu poate fi numit neconstituţional, Igor Munteanu
https://www.ipn.md/ro/decretul-lui-mihai-ghimpu-nu-poate-fi-numit-neconstitutional-igor-munteanu-7965_983788.html
„Decretul pe care l-a emis Mihai Ghimpu cu privire la ziua ocupaţiei sovietice la 28 iunie nu poate fi numit neconstituţional pentru că nu atentează la niciun principiu constituţional sau alte lucruri care ar trebui să ceară un control constituţional”, a declarat pentru Info-Prim Neo directorul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Igor Munteanu.
Potrivit analistului, decizia de astăzi a Curţii denotă că problemele şi provocările reformei sistemului judecătoresc din Republica Moldova sunt mult mai grave. „Curtea Constituţională a ratat şansa de a sta în tăcere în acest caz, astfel a creat un precedent şi pentru alte situaţii”, a mai spus Igor Munteanu.
La şedinţa Curţii Constituţionale din dimineaţa zilei de astăzi, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a declarat că dacă decretul său va fi considerat neconstituţional, atunci să fie anulat şi decretul ex-preşedintelui Vladimir Voronin, semnat în 2002, prin care a fost condamnat fascismul.
„Este clar că Curtea nu merge pe baza precedentelor, nu măsoară cu aceeaşi măsurare. Atunci a tăcut, nu a fost sesizată probabil, iar în acest moment a folosit o formulă precum că preşedintele în exerciţiu a îmbrăcat în haine juridice un fapt istoric, or acest lucru nu poate fi atacat la Curtea Constituţională”, a mai comunicat Igor Munteanu pentru agenţie.
Decretul lui Mihai Ghimpu de la 24 iunie curent a fost contestat de către Partidul Comuniştilor, care l-a acuzat pe preşedintele interimar de depăşirea atribuţiilor constituţionale. După şedinţa de astăzi, Curtea a decis neconstituţional decretul. Astfel, documentul a fost anulat.