Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Analiză Info-Prim Neo, episodul II

Primul episod al analizei „Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată”, publicat luni, 5 iulie, urmăreşte anumite paralele între procesul de desovietizare realizat de ţările baltice ex-sovietice şi tentativa de reanimare a procesului respectiv în Republica Moldova. În acest sens, se poate presupune că „decretul Ghimpu”, prin care ziua de 28 iunie a fost declarată drept Zi a ocupaţiei sovietice şi de comemorare a victimelor regimului comunist, a putut face parte dintr-o idee naţională similară celor promovate de baltici. Episodul I a încercat să evalueze reuşitele şi nereuşitele acestei abordări (vezi “Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată. Episodul I” aici). Episodul ce urmează are în vizor valoarea istorică a documentului, subtextele şi manipulările politice ale acestuia. [Decret istoric... pentru o singură folosinţă?] Cel mai degrabă, „decretul Ghimpu” va avea soarta unui document de o singură folosinţă. În special aspectele ce se referă la „coborârea drapelelor în bernă”, „minut de reculegere” etc. Aceasta pentru că, cel mai degrabă, el va fi găsit neconstituţional de Curtea Consituţională, sesizată de PCRM, sau va fi anulat de viitorul preşedinte al Republicii Moldova. În primul caz, ar putea fi invocate argumentele deja cunoscute, potrivit cărora declararea zilelor de sărbătoare sau comemorare este o prerogativă a Parlamentului. În al doilea caz, viitorul preşedinte ar putea invoca anumite deranjuri interne sau externe, reale sau inventate, provocate de „decretul Ghimpu”. Chiar partenerii actuali de coaliţie guvernamentală au declarat deschis sau au lăsat să se înţeleagă că nu vor respecta prevederile decretului. Şi totuşi, decretul are o valoare istorică incontestabilă pentru procesul de desovietizare a societăţii şi naţiunii moldoveneşti în devenire. Desovietizarea va trebui să se întâmple mai devreme sau mai târziu, ca o condiţie, spuneam în episodul anterior, pentru acceptarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Acestea sunt fenomene în interdependenţă, astfel încât integrarea reală în UE se va produce doar după desovietizare sau concomitent cu ea. Nu este obligator un proces forţat şi este la discreţia clasei politice şi societăţii moldoveneşti când se va produce. În acest sens, valoarea decretului constă în faptul că a amintit, direct, de această datorie a societăţii moldoveneşti, amânată pe perioada celor 8 ani de guvernare comunistă în Republica Moldova şi, indirect, de interdependenţa integrării europene şi desovietizării. Valoarea istorică a decretului vine şi de la faptul că se referă la istorie. El reprezintă un îndemn la cunoaşterea istoriei. Ruperea de trecutul sovietic, mai bine zis, de ceea ce a însemnat atrocităţi, violenţă, exterminări şi deportări în masă etc, este necesară pentru a nu admite repetarea acestei experienţe istorice. Şi această presupune cunoaşterea istoriei, presupune spunerea pe nume a unor lucruri nu totdeauna plăcute tuturor. Nu te poţi dezice de ceva ceea ce nu cunoşti, aşa cum nu te poţi proteja de ceva ce nu cunoşti. Decretul dă apreciere istoriei şi nu pretinde să modifice istoria, aşa cum i se incriminează. Acuzaţiile în acest sens, aduse de anumite forţe politice, vin tot de la necunoaştere sau de la cel viclean. „De fapt, prin acest decret, precum şi prin argumentarea acestuia liderul liberal legitimează prezenţa armatei române aflate pe teritoriul Moldovei pânâ în anul 1940”, a declarat în context o formaţiune politică, făcându-se a nu observa prezenţa armatei altui stat pe teritoriul Republicii Moldova astăzi, acum, fără consimţământul ţării. Rămâne să te miri cum de „decretul Ghimpu” nu a ajuns să justifice în egală măsură prezenţa separată sau concomitentă a armatelor turceşti sau ruseşti, tătăreşti sau chiar a legiunilor romane... În fond, din această zonă a politicului vin interpretările eronate ale decretului. Şi cei care îl critică dur, şi cei care îl laudă exagerat trec procesele istorice prin prisma proceselor şi intereselor politice contemporane. Într-un fel, aceştia se identifică cu actorii din istorie şi, în locul locul lor, se indignează, se ofensează profund sau, din contra, sunt cuprinşi de mândrie fără margini. Şi nu este cazul. În realitate, este vorba de o trişare cu scop de manipulare politică în scopuri politice. „Decretul Ghimpu” este unul istoric şi pentru că va rămâne în istorie, şi pentru că şi-a făcut efectul istoric. Şi criticii, şi admiratorii se vor simţi obligaţi să revină la el chiar dacă, eventual, va fi anulat. Încă multă monedă politică se va bate pe parcursul istoriei pe socoteala acestuia. Este de aşteptat că decretul va deveni unul dintre merele discordiei în cadrul viitoarelor campanii electorale pentru alegerea şefului statului, a Parlamentului, posibil, şi în cadrul referendumului apropiat privind alegerea preşedintelui. Decretul va consolida tovarăşi de idei, dar şi va uni duşmani politici şi va dezbina parteneri politici. Poate că startul a fost dat în aceeaşi zi de emitere a decretului, 24 iunie, când a fost dezbinată coaliţia democratică din Consiliul municipal Chişinău. O parte dintre componentele coaliţiei municipale au coalizat cu consilierii PCRM şi PPCD pentru a numi un nou preşedinte al CMC, fără consultări prealabile şi fără aprobarea consilierilor liberali ai lui Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă. „Dacă nu s-a găsit de cuviinţă să se consulte un decret de asemenea valoare cu componentele Alianţei de guvernare, de ce ar fi obligatorie consultarea în cazul unei funcţii de importanţă, oricum, mai mică?” - ar fi justificarea... Or, o cauză naţională nu poate fi construită pe teren şubred din start. Ultimul episod al analizei „Decretul Ghimpu: cauză naţională neformulată” se va referi la efectele produse de acesta pe planul relaţiilor internaţionale. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]