logo

Deconectări de apă la Tohatin și Cheltuitorul


https://www.ipn.md/ro/deconectari-de-apa-la-tohatin-si-cheltuitorul-7967_1034005.html

Furnizorul de apă din Chișinău anunță pentru miercuri, 19 aprilie, sistări temporare în suburbiile Tohatin și Cheltuitorul. Totodată, vor fi afectați de presiunea scăzută a apei consumatorii din localitatea Colonița, transmite IPN.

Potrivit SA „Apă-Canal Chișinău”, sistările, care sunt programate între orele 10.00 și 12.00, au loc în legătură cu executarea lucrărilor planificate. Consumatorii afectați sunt îndemnați să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sunt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.