logo

Deconectări de apă în capitală


https://www.ipn.md/ro/deconectari-de-apa-in-capitala-7967_1031297.html

Consumatorii de pe mai multe străzi din capitală vor rămâne joi, 1 decembrie, fără apă la robinet. SA „Apă-Canal Chişinău” anunţă că sistările au loc în legătură cu executarea unor lucrări planificate, transmite IPN.

Potrivit ACC, în legătură cu executarea lucrărilor de branşare a apeductului nou-construit din str. Gh. Madan, 4A, cu D-110 mm, începând cu ora 09.00 şi până la ora 16.00, apă nu va fi pe străzile A. Lupan, 2; Hipodromului şi Calea Orheiului, 89/2.

De asemenea, în scopul executării lucrărilor de branşare a apeductului nou-construit din strada A. Russo, 9/2, apa va fi sistată pe strada A. Russo, 11/1. Sistările sunt programate între orele 09.00 şi 15.00.

Consumatorii afectaţi sunt îndemnaţi să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei. După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificaţi. Pentru informaţii suplimentare consumatorii sunt îndemnaţi să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.