logo

Declarațiile lui Igor Dodon privind reducerea prețului la gazul din Rusia sunt făcute în contextul alegerilor?


https://www.ipn.md/ro/declaratiile-lui-igor-dodon-privind-reducerea-pretului-la-gazul-7965_1067982.html

Declarațiile președintelui Igor Dodon privind reducerea tarifului la gazul livrat din Federația Rusă sunt făcute în contextul alegerilor locale generale care sunt importante pentru următorul scrutin parlamentar. De această părere sunt deputata democrată Monica Babuc și deputatul blocului ACUM Dinu Plîngău. Potrivit lor, la nivel internațional prețul la gaz și așa este în scădere, iar reducerea tarifului pentru Moldova nu ar fi un merit al șefului statului. Deputatul socialist Vasile Bolea nu este de acord cu această abordare. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, transmite IPN.

Deputata Partidului Democrat Monica Babuc spune că datorită revoluției gazului de șist, în acest an prețurile la gazele naturale au scăzut până la minimul de 112 dolari per mia de metri cubi, un minim care n-a mai existat. „De aceea, prețul cel mai mare pentru mia de metri cubi care poate fi stabilit este 180 de dolari, or noi cumpărăm gazele de la Federația Rusă cu 240 de dolari pe mia de metri cubi. Tot experții vorbesc că ar fi fost vorba de o salvare a Republicii Moldova, dacă președintele Dodon ar fi negociat taxele de export pentru gaze și atunci aceasta ar fi însemnat o micșorare de 20%. Acum, reieșind din aceste prețuri minime mondiale stabilite pentru gaz, prețurile vor scădea și fără intervențiile și ale președintelui Dodon, și ale președintelui Putin pentru că asta este o condiție sine-qua-non a livrării gazului oriunde în lume”, a notat Monica Babuc. Potrivit ei, tema taxelor este una care captează atenția alegătorilor, iar Republica Moldova este în pragul alegerilor locale, care au importanță, ulterior, pentru alegerile parlamentare.

Deputatul blocului ACUM Dinu Plîngău spune că cert este faptul că Rusia și Ucraina au un conflict și acest lucru complică semnarea contractului de livrare a gazelor dintre Federația Rusă și Republica Moldova pentru că importul gazelor trebuie să fie realizat prin teritoriul Ucrainei. Și deputatul Plîngău consideră că declarațiile lui Igor Dodon privind reducerea tarifului la gaz sunt făcute în contextul alegerilor locale.

Deputatul socialist Vasile Bolea susține că există problema securității energetice a Republicii Moldova și acum, în prag de iarnă, oamenii s-ar fi putut pomeni cu tarif dublu la gazele naturale. Parlamentarul spune că nu vede niciun „iz electoral” în anunțul făcut de președintele Igor Dodon cu privire la scăderea prețului la gazul livrat de Rusia Republicii Moldova, de la 1 octombrie. „Să nu uităm că la noi contractul de livrare a gazelor este până la 31 decembrie. Și atunci, cum credeți, semnarea unui contract privind gazele naturale unde să se prevadă formulele de calcul a tarifelor este cu iz electoral? Nu văd că rezolvarea acestor probleme este cu iz electoral”, menționează Vasile Bolea. Potrivit lui, anul acesta tarifele la gazul livrat de Rusia nu vor crește, iar anul viitor vor scădea și acest lucru se întâmplă datorită relațiilor bune pe care le are președintele Igor Dodon cu președintele rus Vladimir Putin.

În urma vizitei sale la Moscova, președintele Igor Dodon a anunțat că, de la 1 octombrie, prețul la gazul natural livrat de Rusia va scădea, însă nu a menționat cu cât. Totodată, șeful statului a anunțat că tariful se va reduce și anul viitor.