logo

Declaraţii contradictorii ale acuzării şi apărării lui Vlad Filat


https://www.ipn.md/ro/declaratii-contradictorii-ale-acuzarii-si-apararii-lui-vlad-filat-7965_1026399.html

Procuroarea Adriana Beţişor, care asigură acuzarea pe dosarul de învinuire a ex-premierului Vlad Filat, declară după o nouă şedinţă de judecată că toţi martorii confirmă obiectul învinuirii. Pe de altă parte, avocatul politicianului, Igor Popa, spune că de fapt martorii se autoincriminează, iar unii chiar au infirmat obiectul învinuirii.

„Ca şi la şedinţele precedente, o bună parte din martorii audiaţi practic s-au incriminat recunoscând că au înfăptuit anumite fapte ilegale. Or, obţinerea unor probe de la complici şi garantarea imunităţii acestora este împotriva prevederilor CEDO. Spre exemplu, un fost director de bancă a spus că niciodată nu a verificat creditele neperformante acordate, iar banii acordaţi erau destinaţi lui Ilan Şor”, a spus apărătorul.

Mai mult chiar, Igor Popa subliniază că aceşti martori sunt complici şi folosirea lor la proces nu este altceva decât a aduce o învinovăţire preconcepută, dar ireală, lui Vlad Filat. Potrivit lui, au fost şi martori care au infirmat ceea ce spune acuzarea.

„Cum poate să se autoincrimineze un martor care vine şi confirmă nişte circumstanţe care i-au devenit cunoscute? Aceşti martori au confirmat pe deplin obiectul învinuirii”, a comentat la rândul său Adriana Beţişor.

Vlad Filat a fost lipsit de imunitate parlamentară şi reţinut pe 15 octombrie 2015. Fostul premier este învinuit de trafic de influenţă şi corupere pasivă şi riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare, cu privarea dreptului de a deţine anumite funcţii publice. Acesta pledează nevinovat.

Următoarea şedinţă în cazul lui Vlad Filat este programată pentru 5 aprilie, ora 10.30.