logo

Declarația Uniunii Scriitorilor cu privire la afirmațiile ambasadorului SUA


https://www.ipn.md/ro/declaratia-uniunii-scriitorilor-cu-privire-la-afirmatiile-ambasadorului-sua-7542_1065571.html


Declarația

Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova
cu privire la recentele afirmații ale ambasadorului SUA în RM James D. Pettit


Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova, întrunit expres într-o ședință lărgită, se vede nevoit să ia atitudine față de declarațiile sfidătoare de adevăr și vădit nediplomatice ale ambasadorului SUA în Republica Moldova, James D. Pettit, făcute la un post public de televiziune cu acoperire națională, declarații ce ating tocmai „sfânta sfintelor”, adică valorile identității naționale românești, unitatea de limbă, istorie și cultură, care au stat la temelia Mișcării de eliberare națională, începute și consolidate în anii ”80 ai sec. XX tocmai în jurul Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Pe deplin conștienți de situația complicată la ora actuală în Europa și de necesitatea de a nu o înrăutăți, împărtășim totuși convingerea că anume în acest context se cer declarații verificate și echilibrate.

Lupta cu „imperiul răului”, formula aparținând președintelui american de atunci Ronald Reagan, includea, de la bun început, respingerea falsurilor referitoare la anexarea, în 1812, a Basarabiei la Rusia țaristă, și a celor staliniste privind existența celor două limbi și două popoare, și impunea lichidarea consecințelor odiosului Pact Ribbentrop-Molotov din anul 1939. Amintim că înțelegerea perfidă dintre cei doi tirani – Stalin și Hitler – a provocat declanșarea celui de-al doilea război mondial prin împărțirea sferelor de influență, ocuparea statelor baltice, dezmembrarea Poloniei, iar teritoriul dintre Prut și Nistru ( ieri Basarabia istorică, azi Republica Moldova), fiind rupt de la Patria-mamă – România…

Miza Mișcării de eliberare națională și ideile de bază ale Declarației de Independență a Republicii Moldova, din 27 august 1991, vizau, prin excelență, desprinderea de „imperiul răului”, revenirea în timp „la spațiul istoric al devenirii noastre naționale” și sprijinul acordat de cea mai democratică țară din lume – SUA. Regretăm, între altele, că domnul Ambasador nu a citit, precum se vede, Declarația de Independență, documentul edificator pentru întemeierea statului modern Republica Moldova.

Și iată că, ad advérso, tocmai un diplomat american, după 25 de ani de Independență sfâșiată de războaie, de separatism, de embargouri și blocade economice dinspre Rusia, vine nitam-nisam, (în preajma campaniei electorale!) să facă jocul Rusiei și să anuleze orice speranță în libertate și unitate națională cu niște declarații trase la indigo din mașinăria propagandei kaghebiste: „Moldova nu este România”, „Moldova își are propria ei istorie”, „Alăturarea (sic!) de România nu este o alegere practică”, „este important ca moldovenii să se recunoască a fi moldoveni, o națiune aparte”, sau „Moldova, țară multietnică”?!

Subliniem pentru Excelența Sa că niciun diplomat american, începând cu Mary Pendleton și terminând cu William H. Moser și cu Secretarul de Stat al SUA John F. Kerry, care ne-a vizitat republica, nimeni și niciodată nu și-a permis un asemenea afront – ingerință în realitățile noastre (e adevărat, complexe și sinuoase), dar nutrite de speranța ieșirii la limanul european și revenirii în hotarele firești ale națiunii române.

Este straniu și faptul că interviul lui James D. Pettit nu conține nicio aluzie la retragerea armatelor ruse de pe teritoriul nostru în conformitate cu Acordul de la Istanbul, 1999, și la perspectiva aderării Republicii Moldova la NATO, în schimb, stimulează poftele separatiste („Transnistria trebuie să aibă un statut special”), dezgolind astfel ineficiența explicabilă acum a formatului „5+2” în reglementarea conflictului transnistrean.

Să fie toate acestea rodul unui spirit ignorant sau al unor idei fundamental greșite? Să fie oare poziția oficială a Departamentului de Externe al SUA?

Așteptăm o atitudine netă de la instanțele menite a clarifica și spulbera nedumeririle noastre. Iar pe ambasadorul SUA în RM, dacă nu va fi revocat între timp, îl invităm la o discuție în cadrul Uniunii Scriitorilor (Români!) din Republica Moldova, în urma căreia poate își va lichida lamentabilele carențe de necunoaștere a istoriei românilor basarabeni din actuala Republică Moldova.

Deocamdată, ne limităm a taxa și contesta gafa diplomatică monumentală a unui funcționar american care ni se pare a nu fi învățat nimic din cei aproape doi ani de sejur plăcut la o margine de Europă.


Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova
30 august 2016


DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenţia de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea şi esenţa conţinutului comunicatului, prezentat spre publicare şi/sau distribuire.