logo

Declaraţia SEECP: „Libera mişcare a persoanelor - valoare majoră pentru dezvoltarea democratică a regiunii”


https://www.ipn.md/ro/declaratia-seecp-libera-miscare-a-persoanelor-valoare-majora-pentru-dezvoltarea--7965_990900.html

„Procesul de liberalizare a vizelor care confirmă una dintre cele patru libertăţi fundamentale pentru UE - libera mişcare a persoanelor, trebuie să fie privit drept o valoare majoră pentru dezvoltarea democratică a regiunii”, se menţionează în declaraţia finală adoptată în cadrul celei de-a 9-a conferinţe a preşedinţilor de Parlamente a Procesului de Cooperare a Europei de Sud-Est. La această conferinţă a participat şi o delegaţie din Republica Moldova, condusă de prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, notează Info-Prim Neo cu referire la servicilu de presă al Parlamentului. În textul Declaraţiei se menţionează că cea mai bună modalitate de a menţine stabilitatea în regiune este de a încuraja şi promova cooperarea mai strânsă dintre statele din regiune, inclusiv oferirea unei perspective clare de aderare la UE. În acest context declaraţia cheamă toţi reprezentanţii statelor participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est să contribuie la elaborarea unei noi platforme instituţionale parlamentară a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est ţinând cont de interesele şi priorităţile regionale. De asemenea participanţii la conferinţă salută progresul Croaţiei, care a încheiat procesul de negocieri cu UE, precum şi progresul altor candidaţi potenţiali şi state ce aspiră să obţină statutul de candidat. În cadrul lucrărilor conferinţei, Vlad Plahotniuc a avut întrevederi bilaterale cu Ranko Krivokapic, Preşedintele Parlamentului Republicii Muntenegru şi cu Trajko Veljanoski, Preşedintele Parlamentului Republicii Macedonia. Au fost abordate diverse subiecte, printre care intensificarea relaţiilor bilaterale, în special pe dimensiunea parlamentară, extinderea cadrului juridic bilateral, consolidarea relaţiilor economice bilaterale şi facilitarea regimului de vize cu solicitarea către Muntenegru de aderarea la Centrul Comun de Vize din Chişinău.