logo

Declaraţia precompletată – pentru a facilita calcularea obligaţiei fiscale


https://www.ipn.md/ro/declaratia-precompletata-pentru-a-facilita-calcularea-obligatiei-fiscale-7966_1011408.html

Persoanele fizice care dispun de cheie electronică pot utiliza gratuit noua soluţie informaţională la declararea veniturilor obţinute anul trecut – Declaraţia precompletată. Este o aplicaţie lansată recent, bazată pe datele disponibile în sistemul informaţional al Serviciul Fiscal de Stat (SFS), primite de la angajatori, privind plăţile salariale achitate angajaţilor, transmite IPN.

Declaraţia precompletată este o soluţie tehnică menită să faciliteze calcularea obligaţiei fiscale. Caracterul ei este informativ. Sarcina declarării veniturilor obţinute rămâne pe seama persoanei fizice care completează declaraţia. „Persoana fizică va verifica informaţia din Declaraţia precompletată, va adăuga veniturile care nu sunt indicate în aceasta, dacă e cazul, după care o va semna şi o va trimite organului fiscal, accesând cabinetul său personal pe portalul www.fisc.md”, a explicat Veronica Vragalev, şef de direcţie la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS ), la primul Club de presă al SFS. Dacă persoana nu dispune de cheie electronică, poate tipări declaraţia completată şi o va prezenta uneia din subdiviziunile teritoriale fiscale.

Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, a spus că a fost semnat un acord cu Poşta Moldovei. Formularul Declaraţie precompletată, pe hârtie, va fi expediat în oficiile poştale din localităţile ţării, ca informaţia să fie accesibilă  pentru persoanele care nu au calculator şi, eventual, nu ştiu cum să completeze declaraţia privind veniturile obţinute. La oficiile poştale persoanele vor putea să adauge noi date în Declaraţia precompletată, dacă e cazul, apoi s-o semneze şi s-o expedieze prin poştă. Tot aici vor avea posibilitatea să achite impozitele calculate.

Şeful IFPS a mai spus că se lucrează cu alţi mari furnizori de informaţii, precum ar fi notarii, casele de amanet etc., astfel ca în Declaraţia precompletată să reflecte şi alte date, în afara plăţilor salariale, de exemplu creşterile de capital.

Clubul de presă al Serviciului Fiscal de Stat întruneşte ziarişti care abordează în materialele lor subiecte de ţin de plata impozitelor şi taxelor, perfecţionarea  administrării fiscale, stabilirea unor relaţii transparente între colaboratorii fiscali şi contribuabili etc.