Declaraţia de Independenţă va fi restabilită pe 26 aprilie
https://www.ipn.md/ro/declaratia-de-independenta-va-fi-restabilita-pe-26-aprilie-7965_981868.html
Declaraţia de Independenţă va fi restabilită pe 26 aprilie
Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova va fi restabilită pe 26 aprilie şi nu pe 17 aprilie cum se anunţa iniţial. Motivul întârzierii este că parlamentul nu a adoptat încă cadrul legal pentru desfăşurarea procedurii respective, dar şi faptul că pe 17 aprilie mulţi dintre oficiali vor pleca la Varşovia la funeraliile preşedintelui polonez Lech Kaczynski. Despre aceasta a comunicatul joi, 15 aprilie, într-o conferinţă de presă, preşedintele asociaţiei „Parlamentului '90” , Pantelei Sandulachi, transmite Info-Prim Neo.
Pe 23 aprilie, deputaţii se vor convoca în şedinţa plenară unde se va vota actul de restabilire a Declaraţiei de Independenţă. „Noi considerăm că transmisiunea trebuie să aibă loc aşa cum a fost atunci şi să fie publicate rezultatele votării în presă”, a menţionat Pantelei Sandulachi.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, deputaţii vor adopta şi proiectul de instituire a Zilei Drapelului de stat (27 aprilie) şi de revenire la denumirea iniţială a sărbătorii de [27 august] – Ziua Independenţei. În prezent denumirea oficială a acesteia este Ziua Republicii.
Deputatul primului parlament Anatol Ţaranu, şi-a exprimat teama ca nu cumva şedinţa din 23 aprilie să fie boicotată. „Avem informaţii că se lucrează în subsol ca această şedinţă să nu aibă loc. Pe data de 23 aprilie se va vedea cine sunt adevăraţii statalişti în această ţară. Cei care nu vor vota restabilirea actului de independenţă înseamnă că neagă statul Republicii Moldova. Sunt ferm convins că majoritatea deputaţilor îşi vor face datoria faţă de acest stat şi popor”, a menţionat doctorul în istorie Anatol Ţaranu.
Din 278 de deputaţi din primul parlament care au semnat Declaraţia de Independenta mai sunt în viaţă doar 230.