Decizia privind dizolvarea CO „Teleradio-Găgăuzia” va fi atacată în instanţă
https://www.ipn.md/ro/decizia-privind-dizolvarea-co-teleradio-gagauzia-va-fi-atacata-in-7967_971373.html
Consiliul de Observatori (CO) al Companiei „Teleradio-Găgăuzia” va ataca în instanţa de judecată decizia Adunării Populare a Găgăuziei (AP) privind dizolvarea consiliului, dacă legislativul autonomiei nu o va anula, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele CO, Mihail Daradur, a declarat joi, 4 septembrie, în cadrul unei conferinţe de presă că decizia privind dizolvarea CO şi organizarea unui nou concurs pentru desemnarea componenţei nominale a consiliului este una ilegală pentru că legislaţia nu permite reformarea instituţiei în baza unor argumente nefondate. Iar pentru a demonstra acest lucru se va adresa instanţei de judecată.
Prin încercare de reformare a CO se discreditează activitatea companiei „Teleradio-Găgăuzia”, încercându-se instaurarea unei cenzuri în activitatea acestei instituţii mediatice, a menţionat secretarul CO, Andrei Cesmedji.
Potrivit preşedintelui companiei „Teleradio-Găgăuzia”, Ecaterina Jecova, presiunile care se exercită pentru reformarea CO pot influenţa negativ situaţia politică din UTA Găgăuzia. „Reformarea CO nu este o soluţie pentru ca această companie să depăşească problemele, aici avem nevoie de resurse financiare suplimentare”, spune Ecaterina Jecova. În opinia acesteia, bugetul de 2 mln de lei pe care îl are „Teleradio-Găgăuzia” acoperă doar jumătate din cheltuielile necesare. Actualmente „Teleradio-Găgăuzia” emite în medie 5 ore pe zi.
Mihail Daradur este de părere că preşedintele AP, Ana Harlamenko, care a activat 10 ani în funcţia de preşedinte al companiei „Teleradio-Găgăuzia” , urmăreşte să ia sub controlul AP compania publică regională.
Decizia de dizolvare a CO a fost luată pentru a doua oară de AP la 2 septembrie, cu majoritate de voturi (deputaţii comunişti au fost împotrivă).
Deputaţii au motivat dizolvarea CO prin faptul că membrii acestui organ au stabilit nemotivat remunerări mari pentru conducerea „Teleradio-Găgăuzia” şi secretarului CO. Consiliul nu a motivat cererea de a fi alocate companiei din bugetul regional 4,5 mln lei pentru anul 2009 şi nu depune nici un efort pentru a obţine venituri. De asemenea, nu a motivat cheltuielile mijloacelor băneşti acordate pentru anul 2008 şi nu a elaborat politica editorială a companiei. Deputaţii au reclamat şi lipsa de atitudine a CO faţă de încălcarea de către angajaţii „Teleradio-Găgăuzia” a standardelor profesionale şi nerespectarea echidistanţei şi pluralismul materialelor informative ş.a.
AP a decis anterior, la 10 iulie, dizolvarea CO, însă această hotărâre a fost anulată odată cu toate celelalte adoptate până la 31 iulie, când, după multe dispute şi litigii, deputaţii au ajuns la un consens privind împărţirea funcţiilor de conducere în AP.
„Teleradio-Găgăuzia” a fost transformată în compania publică ca urmare a Legii adoptate de Adunarea Populară (AP) a regiunii cu privire la televiziune şi radio, care a intrat în vigoare la 27 iulie 2007. CO „Teleradio-Găgăuzia” are nouă membri.