logo

Decizia de liberalizare a regimului de vize pentru Moldova a fost publicată


https://www.ipn.md/ro/decizia-de-liberalizare-a-regimului-de-vize-pentru-moldova-a-7965_1011967.html

Decizia de liberalizare a regimului de vize pentru moldoveni a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE. Europarlamentarul Jean-Marian Marinescu a declarat, într-o conferinţă de presă la Chişinău, că aceasta este reuşita guvernării şi cetăţenilor care au susţinut-o, transmite IPN.

Jean-Marian Marinescu a remarcat că decizia va intra în vigoare peste 20 de zile,  iar cetăţenii moldoveni vor circula mai uşor în UE. Jean-Marian Marinescu a mai spus că Moldova trebuie să-şi dorească să devină stat candidat de aderare la UE. Uniunea Europeană este o zonă de pace, securitate şi prosperitate.

Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că astăzi avem finalizată o etapă importantă pentru libertate. „Din acest moment putem număra zilele când vom obţine dreptul nostru pentru libertate”, a  subliniat politicianul.

Liderul PLDM a adăugat că este o victorie care nu poate fi subestimată. „Vom organiza în toate centrele raionale şi în capitală acţiuni de amploare. Lansăm acea numărătoare inversă pentru a contabiliza timpul în care încă nu putem circula liber în UE”, a spus liderul PLDM.

Politicianul a adăugat că se angajează plenar să fie atins următorul obiectiv – statutul de stat candidat de a deveni membru UE.