Toate decesele înregistrate cu diagnosticul COVID-19 au cauza confirmată prin diagnostic de laborator, a comunicat, vineri, Tatiana Zatâc, şefă de direcție la Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, în cadrul unei conferinţe de presă. Responsabila a făcut aceste precizări, fiind rugată să comenteze unele informații vehiculate că, atunci când moare un om, rudelor li s-ar propune bani ca aceștia să accepte ca în certificatul de deces să se treacă că persoana a murit de COVID, iar sumele ar varia între 200 de euro și 16 mii de lei.
„Avem definiţii clare, aprobate, privind stabilirea diagnosticului de COVID, avem recomandările OMS, care vin să ghideze sistemul de sănătate anume la stabilirea cauzei de deces. Cauza de deces se pune în funcţie de confirmare prin diagnostic de laborator şi toate acele decese care au fost înregistrate cu diagnosticul COVID sunt anume cele care au test confirmat”, a explicat Tatiana Zatâc.
În cadrul conferinţei a fost abordat şi cazul de deces al unui medic din Soroca, care nu a fost confirmat de Minister ca fiind cauzat de COVID-19. Svetlana Lupu, șefa Departamentului management al calității serviciilor medicale, a menţionat că, pentru elucidarea acestui caz, a făcut legătura cu Spitalul Clinic Republican, locul în care a fost înregistrat decesul. Pentru că, pe parcursul a zece zile, două teste au arătat negativ la infecţia cu coronavirus de tip nou, COVID-19 nu a fost trecută ca și cauză principală de deces.
În legătură cu declarațiile celor doi foști miniștri ai sănătății, Ruxandra Glavan și Ala Nemerenco, care susțin că statistica cu privire la numărul persoanelor infectate cu COVID-19, prezentată cetățenilor, nu este adevărată şi că autoritățile au greșit atunci când au decis testarea doar a cetățenilor care aveau simptome, MSMPS comentează că strategia de testare este realizată conform Planului de răspuns al Republicii Moldova la infecţia de tip nou, care a fost aprobat încă în luna martie, când s-a discutat evoluţia situaţiei epidemiologice în funcţie de mai multe scenarii. Constantin Râmiş, secretar de stat, a menționat că, la momentul actual, situaţia epidemiologică din ţară se află în etapa de transmitere comunitară, respectiv tactica de testare se aplică la nivel comunitar. De asemenea, angajatorii au iniţiat testarea angajaţilor înainte de a veni la serviciu. Testele se efectuează, în mare parte, în laboratoarele private. Și doar pe parcursul zilei de ieri în jur de 60 de probe pozitive au fost identificate în laboratoarele private. De asemenea, odată cu reluarea activităţilor de asistenţă medicală spitalicească planică, toate instituţiile medicale testează pacienţii care se adreasează şi din alte motive.