Decalajul mare între cerere şi ofertă pe piaţa muncii intensifică procesul de migrare, studiu
https://www.ipn.md/ro/decalajul-mare-intre-cerere-si-oferta-pe-piata-muncii-intensifica-7967_984388.html
În Republica Moldova criza financiară a avut un impact dramatic asupra ocupării forţei de muncă în special în mediul rural. În 2008, 71,6% din persoanele declarate plecate peste hotare la muncă erau de la sate. Dintre acestea 65% sunt femei. Datele sunt inserate în raportul analitic „Studiul situaţional al forţei de muncă în mediul rural, inclusiv prin prisma de gen”, prezentat astăzi, 6 august, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit cercetării, 32,2% din numărul şomerilor din localităţile rurale au vârsta între 15 şi 24 de ani, iar 24,2% – între 24 şi 34 de ani.
Din anul 2007 ponderea bărbaţilor în numărul populaţiei rurale active devine mai mare decât numărul femeilor. Totodată, femeile active prevalează în categoria de vârstă 35-54 de ani, iar bărbaţii în categorii extreme: 15-34 şi 55-64 de ani. În 2009 şi rata şomajului în rândul femeilor tinere era mai mică decât cea a bărbaţilor tineri.
Studiul este elaborat de Institutul de Dezvoltare Urbană şi include o serie de recomandări pentru Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi Familiei. Recomandările vizează domenii de intervenţie pentru asigurarea creşterii angajărilor în mediul rural şi reducerea discrepanţei salariale în funcţie de gen.
Viceministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Sergiu Sainciuc, prezent la lansare, a fost de acord că decalajul mare între cerere şi ofertă pe piaţa forţei de muncă intensifică procesul de migrare, în special, din mediul rural spre cel urban – concluzie reflectată în studiu. Potrivit oficialului, este necesar să fie reorientate investiţiile spre mediul rural, pentru a crea noi locuri de muncă.
Autorii studiului recomandă în acest sens dezvoltarea infrastructurii, atragerea surselor financiare nerambursabile, dar şi diversificarea structurii ocupaţionale la sate. Domeniile de intervenţie ar trebui să cuprindă şi acţiuni de dezvoltare a spiritului concurenţial, de asigurare a egalităţii de gen pe piaţa muncii, de cooperare a autorităţilor publice locale cu structurile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.
Studiul a fost realizat cu sprijinul PNUD şi UNIFEM.