logo

De ziua Armatei Române, în parcul Valea Morilor a fost reinaugurat un monument din 1937


https://www.ipn.md/ro/de-ziua-armatei-romane-in-parcul-valea-morilor-a-7967_1085284.html

Ambasada României a organizat astăzi ceremonia de reinaugurare și sfințire a monumentului dedicat Eroilor Armatei Române – Cișmeaua general Georgescu Pavel Ion, situat în parcul Valea Morilor din Chișinău, la baza scării cascadelor. Pe placa din partea stânga este scris: „1937. La 20 de ani după biruințele Armatelor Române asupra germanilor la Mărăști și Mărășești…”, care reproduce inscripția de pe monumentul originar. Pe placa din dreapta este inscripționat: „2021. La 80 de ani de la eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei de către Armata Română”, în iunie-iulie 1941. În spatele monumentului sunt trei plăci care arată numele martirilor din 1940,care au fost torturați și uciși de către NKVD-ul sovietic după anexarea Basarabiei, din iunie 1940 până în iulie 1941, în subsolul fostului consulat al Italiei. 

Cu referire la semnificația monumentului, istoricul Anatol Petrencu a menționat că suntem martorii recuperării memoriei istorice, a unui monument important, care a fost distrus de către conducerea sovietică.

„Uitarea în exces este o boală. Amnezia desfigurează personalitatea umană și identitatea unui popor. Pe lângă un Institut de Istorie, noi, aici la Chișinău, avem nevoie stringent de un Institut al Memoriei. Pentru că istoria vorbește la general despre lucruri, iar memoria vorbește despre oameni concreți, de locuri concrete, de întâmplări concrete, de care nu avem dreptul să uităm. Acest monument este încă un pas în restabilirea memoriei noastre naționale. Tabloul memoriei noastre poate fi pictat doar din foarte multe asemenea monumente, locuri, oameni, prin repovestirea sorților oamenilor”, a menționat ministrul culturii, Sergiu Prodan.

Ambasadorul României a Chișinău, Daniel Ioniță, a mulțumit slujitorilor din cadrul Mitropoliei Basarabiei, care au sfințit monumentul. „Biserica și Armata întotdeauna au fost pentru neamul românesc iubitoare de Patrie. Fără contribuția militarilor, România nu ar fi fost astăzi un stat membru și respectat al Uniunii Europene și NATO, un stat care este întotdeauna alături de Republica Moldova pe calea sa europeană. Acest monument este o pavăză în calea uitării. Este important să nu uităm. Și este important ca să folosim diversele prilejuri pentru a vărsa o lacrimă de recunoștință în memoria celora care poate mișelește, pe nedrept, au fost uciși și al căror nume mult timp nu a putut fi nici măcar spus”, a menționat Daniel Ioniță.

Astăzi este sărbătorită ziua Armatei Române. Ambasada României a mai organizat astăzi ceremonia de reinaugurare și sfințire a Cimitirului Eroilor Armatei Române din localitatea Sofia, raionul Hâncești.