logo

De Paștile Blajinilor, Bucuria Învierii se prelungește în cimitire


https://www.ipn.md/ro/de-pastile-blajinilor-bucuria-invierii-se-prelungeste-in-cimitire-7967_1096506.html

An de an, la o săptămână după Duminica Învierii, credincioșii sărbătoresc Paștile Blajinilor, zi în care se face pomenirea celor adormiți. Creștinii merg la morminte pentru a-i pomeni cei dragi care au adormit în nădejdea Învierii și Vieții celei Veșnice. Solicitat de IPN, arhidiaconul Constantin Olariu, părinte-secretar la Mitropolia Basarabiei, a menționat că „Bucuria Învierii se prelungește în cimitire, dând semnificația unui pelerinaj al mărturisirii adevărului că Hristos a Înviatˮ.

Paștile Blajinilor este o zi în care se săvârșește pomenirea morților, atât în cadrul sfintei liturghii, cât și prin parastase în biserică și la morminte. „În această zi, după sfânta liturghie, credincioșii merg la morminte și așteaptă preotul pentru a săvârși o slujbă de pomenire. Toate darurile aduse se împart oamenilor săraci și nevoiași și nicidecum nu se fac chefuri și petreceri în cimitire, cum din păcate în multe locuri se întâmplăˮ, a explicat preotul.

Pregătirea gospodinelor pentru această zi este la fel ca și pentru sărbătoarea pascală. Se vopsesc din nou ouă roșii, se fac cozonaci și pască, ofrande ce vor fi binecuvântate și sfințite. Ele se vor împărți întru pomenirea sufletelor celor adormiți în dreapta credință și învierea veșnică. „Această sărbătoare nu are o rânduială aparte în tipicul bisericesc, se oficiază slujba de pomenire a morților la fel ca și în celelalte zile de pomenire rânduite de Bisericăˮ, a adăugat arhidiaconul Constantin Olariu.

Cât ține de superstiții, femeile păstrează cojile de ouă, firimiturile de la pască și cozonac, iar în această zi se duc la o apă curgătoare și le aruncă, tradiția spune că acestea se duc la blajini pentru a-i anunța că Paștile a venit.

Arhidiaconul a mai spus că Paștile Blajinilor este o sărbătoare care are rădăcini precreștine în care oamenii îi cinsteau pe cei morți și se aduceau ofrande pentru ca aceștia să nu se întoarcă în lume. Cu timpul, i s-a dat o semnificație creștină, formându-se alte tradiții și obiceiuri legate de ea, care o leagă de Învierea Domnului, dar și pomenirea morților. Denumirea de Paștile Blajinilor a fost împrumutată de Biserică din tradiția populară, însă de fapt este ziua pomenirii celor adormiți.

Potrivit lui Vetcislav Cazacu, protoiereu la Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, îngrijirea mormintelor celor apropiați și rugăciunea pentru ei este cea mai bună modalitate să-ți manifești dragostea față de cei adormiți. „Rugăciunea ne apropie de Dumnezeu. Tu vorbești cu El, Îi spui durerea, suferința, te rogi pentru aproapele, părintele tău. E bine să mergem mai des la cimitir, să aprindem lumânare, dar din cauza că cetățenii noștri sunt plecați de acasă, în alte țări, ei nu au posibilitatea să fie de fiecare dată la cimitir. E bine măcar duminică să mergem la cimitir, să facem o rugăciune, fie la biserică să aprindem o lumânare, fie o rugăciune la mormânt. Cel mai mare dar pe care omul poate face în viața lui este să se roage pentru cel care nu poate să roageˮ, a declarat preotul.

În Republica Moldova Paștile Blajinilor se sărbătoresc duminică și luni, la o săptămână de la Învierea Domnului. Pentru angajați luni este zi liberă nelucrătoare. În unele localități la cimitire se merge și sâmbătă.