logo

De la începutul anului, în Moldova au fost raportate 37 de cazuri de rujeolă


https://www.ipn.md/ro/de-la-inceputul-anului-in-moldova-au-fost-raportate-7967_1104026.html

Treizeci și șapte de cazuri de rujeolă au fost raportate în Republica Moldova de la începutul anului curent. Este o infecție virală extrem de contagioasă, care poate duce la complicații grave. Optsprezece din cele 37 de cazuri au fost fixate într-un centru de plasament temporar din Chișinău pentru refugiații din Ucraina. Șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială din mun. Chișinău, Vladimir Bolocan, a declarat că rata de vaccinare în Ucraina, în special contra rujeolei este foarte joasă, iar vaccinul este unicul remediu care previne și împiedică îmbolnăvirea de rujeolă, transmite IPN.

„Atâta timp cât persoana nu este vaccinată, ea nu doar se poate îmbolnăvi, dar poate fi și emitentul sau sursa de infectare pentru cei din jur, rujeola fiind un virus foarte contagios după caracteristicile sale. Respectiv, venind dintr-o comunitate unde vaccinarea nu este la un nivel destul înalt, ei sunt acei purtători care au importat rujeola fiind refugiați din Ucraina”, a menționat Vladimir Bolocan în cadrul unui episod de podcast Chișinău LIVE.

Șeful adjunct al direcției a spus că urmează să fie lansată o campanie de durată care va preceda săptămâna mondială de promovare a vaccinării. Vladimir Bolocan a menționat că se observă o scădere de 5% în ultimul timp a ratei de vaccinare pentru rujeolă și în capitală. În prezent, aceasta este în jur de 78%. Scăderea este cauzată de răspândirea mai multor mesaje anti-vaccinare din perioada COVID-19, A anumitor sperietori lansate în spațiul public fără o bază științifică argumentativă. Cetățenii sunt îndemnați să aibă încredere în vaccinare care este o altă formă de medicament ce se administrează anume pentru a preveni îmbolnăvirea în cazul unor boli care nu au tratamente.