logo

De la 1 septembrie începe pilotarea cursului opţional de Educaţie pentru Drepturile Omului


https://www.ipn.md/ro/de-la-1-septembrie-incepe-pilotarea-cursului-optional-de-educatie-pentru-dreptur-7967_1007113.html

21 de profesori sunt instruiţi de Amnesty International Moldova pentru a pilota în şcoli cursul opţional de Educaţie pentru Drepturile Omului. Cursul, care va fi unul opţional, va fi pilotat în perioada 1 septembrie - 31 mai a anului academic 2013-2014, în 21 de şcoli din toate regiunile ţării. El este destinat elevilor din clasele gimnaziale şi se va desfăşura în baza setului educaţional „Am Dreptul să-mi Cunosc Drepturile!”, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Amensty International Moldova, „Educaţia pentru Drepturile Omului” are ca scop informarea, sensibilizarea şi împuternicirea elevilor de a întreprinde acţiuni informate întru apărarea drepturilor lor şi ale altora.

În cadrul pilotării profesorii instruiţi  urmează să desfăşoare câte 2 lecţii săptămânal despre drepturile omului. Orele vor fi organizate în format de curs opţional sau cerc. Profesorii vor utiliza ca sprijin didactic cursul „Am dreptul să-mi cunosc drepturile”, elaborat de Amnesty International Moldova, în colaborare cu experţi în domeniul educaţiei şi drepturilor omului.

Profesorii şi elevii vor contribui la îmbunătăţirea materialelor pilotate, utilizând instrumentele şi tehnicile de evaluare a lecţiilor propuse de Amnesty International Moldova. Profesorii se vor întruni în sesiuni lunare de monitorizare şi evaluare a procesului de pilotare.