logo

De condiții mai bune la aeroportul din Iași vor beneficia și pasagerii din Republica Moldova


https://www.ipn.md/ro/de-conditii-mai-bune-la-aeroportul-din-iasi-vor-7967_1097544.html

Lucrările de construcție pentru modernizarea Aeroportului din Iași sunt în plină desfășurare. Noul terminal T4 va fi gata până la sfârșitul acestui an, iar din 2024 deja vor fi operate zboruri. De aceste condiții mai bune vor beneficia și pasagerii din Republica Moldova. O declarație în acest sens a fost făcută directorul general al instituției aeronautice, Romeo Vatră, în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova, transmite IPN.

Noul terminal T4 al Aeroportului din Iași va fi de 10 ori mai mare decât actualul T3 și va deveni al doilea cel mai mare din România. Acesta va fi dedicat zborurilor internaționale, în timp ce actualul terminal, existent, va prelua cursele interne.

„Ne pare rău că nu putem oferi pasagerilor din Republica Moldova condiții mai bune deocamdată, dar avem în plin proces de construire un nou terminal, T4, care va fi de 10 ori mai mare decât terminalul T3 și pe care îl vom finaliza în acest an. Este investiție mare de peste 75 de milioane de euro”, a declarat Romeo Vatră.

Potrivit Radio Moldova, directorul instituție aeronautice, Romeo Vatră a mai declarat că, odată cu începerea lucrărilor de construcție a noului terminal, parcarea a fost închisă, iar în acest sens, municipiul Iași a pus la dispoziție parcarea din proximitatea aeroportului. El a mai adăugat că transportatorilor licențiați li s-a acordat acces în fața terminalelor, aceștia asigurând transportul regulat între Republica Moldova – România și invers.