În pofida deznodământul pozitiv al crizei politice prin crearea alianţei de guvernământ şi învestirii Guvernului nou, o parte considerabilă a societăţii moldoveneşti tratează cu rezerve declaraţiile optimiste ale liderilor AIE 3 cu referire la soluţionarea problemelor interne grave şi reluarea dialogului normal cu partenerii de dezvoltare pentru continuarea cursului european de dezvoltare al ţării. O concluzie în acest sens formulează analiza IPN „Secretarii generali ai… Republicii Moldova sau Dedublarea programată”, publicată joi, 6 august 2015. Autorul analizei, Valeriu Vasilică, aduce un şir de argumente suplimentare în favoarea tezei.
Unul dintre ele este sinceritatea îndoielnică a actorilor politici de prim rang. „Chiar dacă ne dăm seama că politica nu totdeauna este o chestiune sinceră, oricum trebuie să constatăm că declaraţiile optimiste fără acoperire în probleme deosebit de importante au fost formulate până acum mai des decât ar fi de acceptat. Cele mai recente exemple ţin de (ne)sinceritatea voinţei politice de a avea un procuror european în calitate de condiţie pentru crearea coaliţiilor de guvernământ, a luptei cu corupţia şi întoarcerii „miliardului furat”. Un alt exemplu elocvent al declaraţiilor optimiste fără acoperire se dovedesc a fi cele de după crearea alianţei precedente, minoritare, prezentată drept una „beton”, ca să se risipească în scurt timp, şi tot în scurt timp liderii partidelor pro-europene să recunoască fragilitatea încă a unui „beton”, se spune în analiză.
În aceste condiţii societatea este în drept să se întrebe acum, „dacă „complicatele” şi „lungile” negocieri de la sfârşitul anului trecut-începutul anului curent nu au fost un scenariu bine pus la punct de toţi participanţii „de vârf” la negocieri, cu final bine programat, în anumite scopuri numai de ei ştiute, care pot fi realizate mai lesne în condiţii de incertitudine şi instabilitate? Logica este următoare: dacă alianţa trecută nu a fost posibilă inclusiv din cauza condiţiei cu procurorul european, iar acum procurorul european, „oferit” de către unul dintre candidaţii la funcţia de premier, nu a fost acceptat de cei care l-au solicitat anterior, înseamnă că motivul adevărat nu a fost procurorul, ci altul sau altele. Care?”, se întreabă autorul
Un alt argument ar ţine de starea permanentă de rivalitate a liderilor coaliţiei pro-europene, făţişă şi camuflată. „Rarele pauze în starea de lucruri „firească” pentru ei, nu mai reuşesc să convingă pe nimeni că „de data aceasta va fi altfel”, „va fi beton”. Astfel, ne vedem nevoiţi să căutăm şi în spatele declaraţiilor actuale, optimiste, pro-europene şi „solidare”, manifestarea rivalităţii acerbe pentru, eventual, sfere de influenţe mai mari, control mai mult asupra instituţiilor statului, dar şi pentru alte interese legale sau mai puţin legale”, opinează analiza.
Drept exemplu este readus în atenţie acelaşi proces de (ne)numire a Maiei Sandu în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru care oferă din nou prilej de scepticism şi îngrijorare în sensul aşteptatei colaborări paşnice a membrilor AEI 3 în scopul realizării obiectivelor anunţate în mod optimist, inclusiv cel al integrării europene.
Potrivit autorului, un alt motiv al încrederii insuficiente în liderii partidelor pro-europene, respectiv, în coaliţia de guvernământ, îl sugerează percepţia generală că aceştia nu cunosc aproape nimic din reacţia pe care o trezesc în societate comportamentul şi declaraţiile optimiste pe care le afişează. „Cu mare regret pentru ei, dar şi pentru atmosfera din societate, dar şi pentru şansele euro-integrării ţării, la epata actuală există foarte puţine, dacă există în general, comunităţi de discuţii, inclusiv, în stradă, la un pahar de vorbă, la bucătărie, în echipele de muncă în care susţinători ai actualei clase politice de la guvernare să rişte o apreciere pozitivă, fără a fi taxaţi, în cel mai bun caz, pentru lipsă de bonton. Impresia este că liderii nu cunosc despre propria imagine în ochii noştri nici atât cât cunoşteau în perioada iniţială de negocieri şi guvernare, denumită convenţional „principii şi valori”, pentru că de atunci nu şi-au mai impus alte restricţii şi modificări în limbaj şi comportament. Iar aceasta ar putea însemna că liderii nu comunică cu societate sau comunică puţin, sau comunicarea nu este una calificată, prin care să obţină şi un feed-back real din partea societăţii”, se spune în analiză.
Aceeaşi percepţie generală indică asupra unei calităţi joase a comunicării liderilor AIE atât „pe viu”, cât şi în reţelele sociale, pe care aceştia o realizează prin intermediul staff-urilor special angajate. „Doar că staff-urile liderilor moldoveni nu sunt atât de profesioniste ca să lanseze în reţele mesaje promoţionale şi critice credibile, dar şi să evalueze mesajele critice sau chiar distrugătoare la adresa patronilor lor. De cele mai multe ori, „staff-urile”, site-urile „informaţionale” şi mercenarii individuali înţeleg „comunicarea” într-o singură direcţie - cea de a ataca rivalii politici ai patronului politic, de regulă, din rândul „partenerilor” de coaliţie, fără limite şi discernământ, şi de la această „comunicare” societatea umblă mai permanent cu „părul măciucă pe cap”. Chiar dacă staff-urile, site-urile, mercenarii subtili şi „kilerii mediatici” se ascund mereu după deget şi chiar dacă atacurile sunt suficient de disproporţionate ca putere de presiune exercitată asupra diferitor lideri AIE, efectul final este că, în ochii oamenilor, toţi sunt murdăriţi în egală măsură, după principiul aprecierii populare „tot un bou şi o belea”. Ceea ce înseamnă că liderilor aceasta le place, le convine, înţeleg, preţuiesc, încurajează şi plătesc”, se spune în analiza IPN care examinează motivele scepticismului manifestat de societate în raport cu declaraţiile optimiste ale politicienilor de rang înalt.
Alt şir de motive ţine de statutul legal incert al coaliţiilor de guvernământ şi al liderilor partidelor componente.
