După ce ISIS-K a revendicat atacul terorist de la Moscova și a promis continuarea acțiunilor barbare, în circuitul public a revenit informația că ISIS este o organizație islamică sunită, adeptă a jihadismului salafi. Iar salafismul, la rândul său, este o mișcare foarte specifică care solicită imitarea cât mai fidelă a practicilor de pe vremea profetului Mahomed. Un gen de reincarnare islamică radicală.
Simplu vorbind, consideră expertul Iurii Bogdanov din Kiev, ISIS este ostil tuturor manifestărilor care nu împărtășesc ideologia organizației. Din această cauză, cel mai mult au de suferit de pe urma ISIS musulmanii de altă orientare. Aceasta a avut loc în perioada 2014-2019, când pe teritoriul Siriei și Irakului ISIS s-a constituit ca stat formând Statul Islamic al Irakului și Levantul, poziționat ca un Califat mondial. Dar și până, și după, principalii dușmani au fost musulmanii „altfel”, și abia apoi Rusia.
ISIS este un apogeu complet logic al dezvoltării atât a fundamentalismului, cât și a extremismului. Care a crescut și s-a extins nestingherit în teritoriile sfâșiate de război ale Irakului și Siriei. Iar populația săracă și defavorizată, fără un control puternic al statului laic, este un material excelent pentru propaganda și recrutarea religioasă.
Iată de ce principalii inamici ai ISIS-K sunt talibanii. ISIS îi acuză pe talibani că nu sunt suficient de musulmani, că nu aplică legea Sharia suficient de strict și că sunt prea liberali. Pe locul doi, desigur, se află Iranul șiit. Oricât ar fi de bizar, pentru ISIS, șiiții sunt chiar mai „răi” decât, să zicem, creștinii, deoarece sunt „eretici și trădători”.
În acest context, Rusia se înscrie perfect în parametrii de inamic natural al ISIS. În primul rând, pentru că pactizează direct cu Iranul. În al doilea rând, este un partener de-facto al talibanilor. În plus, atât invazia sovietică în Afganistan, cât și invazia rusă în Siria sunt crime împotriva islamului, potrivit ISIS.
Iar dacă se pune întrebarea de ce FSB a ratat acest atac terorist, e clar că toate forțele Rusiei sunt antrenate în războiul împotriva Ucrainei, inclusiv personalul de elită al aceluiași FSB. Rusia nu are forță și resurse în exces. Prin urmare, țara pur și simplu nu este pregătită pentru astfel de manifestări de acțiuni asimetrice. Și dacă ISIS-K va decide o continuare, va reuși. Iar Putin va fi nevoit să deschidă și alte fronturi.
„De ce dă vina Rusia pe SUA și Ucraina? Ei bine, ce altceva să facă? Să recunoască că și-a creat un dușman cu care a cheltuit toate resursele în războiul împotriva lui și că acum a devenit vulnerabilă în fața unui dușman real, care a crescut din crimele săvârșite în Afganistan, Asia Centrală și Siria? Sau cum altfel? Doar în modul acesta poți încerca să-l faci pe altcineva vinovat fără vină”, conchide liderul de opinie.