Analiză IPN: Pentru destinele ţării contează mult cine o conduce. În conformitate cu regulile democraţiei, care se ştie că este o treabă proastă, dar omenirea nu a descoperit, deocamdată, nimic mai bun, la guvernarea ţării ajung anumiţi politicieni, în urma luptei politice, care, de regulă, se dă în cadrul campaniilor electorale. În confruntările electorale participă, practic, întreaga clasă politică, ce reprezintă totalitatea de opţiuni pentru ţară, propuse spre judecata alegătorilor. Viitoarele alegeri vor avea, în mare măsură, caracter geopolitic: spre Vest sau spre Est? Decizia cetăţenilor va fi influenţată de mai mulţi factori, inclusiv de comportamentul promotorilor unei sau altei opţiuni. Obiectul prezentei analize o face soarta cursului politic pro-european al Republicii Moldova în funcţie de comportamentul în viitoarea campanie electorală a părţii din clasa politică ce îl promovează.
---
Haideţi să facem un simplu exerciţiu din trei mişcări cu cursorul calculatorului. Un activist politic suficient de cunoscut al unui partid extraparlamentar, a re-postat într-o reţea de socializare un articol foarte denigrator la adresa unuia dintre liderii partidelor din cadrul Coaliţiei Pro Europene. Link-ul duce spre materialul original, publicat într-un blog, acesta, la rândul său, fiind încorporat într-un site informaţional foarte cunoscut. La prima vedere, sunt lucruri fireşti într-o societate cu libertatea presei şi a exprimării acasă. Vă asigur, însă, că aceste trei mişcări sunt capabile să arunce în fierbinţeli pe orice adept al integrării europene a Republicii Moldova, mai mult sau mai puţin pregătit.
Resurse pro-europene în serviciul partidelor anti-europene
Aceasta pentru că politicianul care a promovat materialul într-o reţea foarte populară reprezintă un partid pro-european şi chiar pro-românesc, site-ul informaţional este cunoscut atât pentru orientarea pro-europeană, cât şi pentru legătura strânsă cu unul dintre liderii importanţi al altui partid din cadrul Coaliţiei Pro Europene, iar blogul aparţine unuia dintre oameni apropiaţi ai liderului unui partid categoric… anti-european şi categoric pro-rusesc. Mai mult, anumită informaţie sugerează că politicianul care a promovat articolul are relaţii apropiate, deşi mai discrete, cu unul dintre partide din cadrul CPE.
Am făcut personal acest exerciţiu concret şi mă îndoiesc mult în caracterul întâmplător al legăturii dintre cele trei elemente ale lanţului aşa-zis „informaţional”. Aceasta pentru că astfel de cazuri, poate, nu totdeauna atât de pronunţate, se întâlnesc des în presa şi în spaţiul virtual al Republicii Moldova. O parte din datele şi concluziile pe marginea acestui fenomen au fost formulate în analiza IPN „Presa, internetul şi politica moldovenească în off-shore?”, publicată pe 11 august 2014.
Războiul camuflat în CPE şi rădăcinile lui
O concluzie care, poate, trebuie re-accentuată cu ocazia abordării temei de astăzi ar fi că, din câte se pare, componentele CPE se află acum, la început de campanie electorală, în stare de război informaţional camuflat, utilizând pentru aceasta diferite mijloace şi diferiţi intermediari.
S-ar putea ca actualii parteneri să se comporte aşa din instinct politic, care-i îndeamnă să urmeze un proverb rusesc, în traducere, „loveşte într-ai tăi, ca să se teamă străinii”. Poate că acelaşi instinct îi face să urmeze instinctul animalelor care îşi marchează teritoriul, înainte de alegeri, cu intenţia să şi-l lărgească din contul „celor apropiaţi”. După alegeri, teritoriul lărgit le-ar permite să pretindă la funcţii mai importante şi mai multe într-o eventuală configuraţie de guvernare. Poate că este vorba de anumite „acţiuni militare”, cu scop de recunoaştere, sau după principiul „cucereşte mult ca să obţii atâta cât ai nevoie”, eventual, într-o negociere privind „încetarea focului” în cazul unei viitoare eventuale colaborări, în campania electorală şi după ea. Pentru analogie, dacă tot am intrat pe teritoriul terminologiei militare: se spune că unul din motivele din care Putin a atacat sudul Ucrainei, a fost acela ca să nu-şi mai amintească nimeni că deja a anexat Crimeea.
Din perspectiva campaniei electorale, astfel de comportament al actualilor parteneri-rivali din CPE ar fi de înţeles şi chiar justificat. Dar actualele alegeri, spuneam, au o miză foarte mare, poate, cea mai mare după obţinerea independenţei ţării încoace – continuarea cursului european de dezvoltare. În interiorul clasei politice, există un anumit echilibru al capacităţilor de promovare a cursului European şi a celui Estic, echilibru care îl reprezintă pe cel existent în societate, în ansamblu. „Cotonogirea” reciprocă a partidelor pro-europene ar constitui un factor artificial, subiectiv, de distrugere a echilibrului, în favoarea grupării de partide pro-estice, care, de altfel, se „cotonogesc” mai puţin între ele. De altfel, echilibrul este foarte fragil şi pentru că partidele pro-europene parlamentare şi extraparlamentare nu se prea „înghit” între ele, astfel încât există riscul deschiderii „celui de-al doilea front” pe această parte a eşichierului politic. Iar războiul odată pornit, aşa cum arată, din nou, cazul Ucrainei, ajunge să se dezvolte după propriile legi, greu sau chiar imposibil de controlat, inclusiv de către iniţiatorii lui. Anume de aceea percepţia comportamentului „războinic”, deşi camuflat, în şi dintre partidele CPE induce senzaţia de nelinişte profundă în rândul susţinătorilor cursului european al ţării.
Avantaje, responsabilităţi şi vină comună
Echilibrul Est-Vest despre care se spunea mai sus, este şi meritul, dar şi responsabilitatea, chiar vina partidelor pro-europene, în primul rând, a celor de la guvernare, inclusiv pentru că, în 2009, numărul euro-optimiştilor era mai mare decât acum. Este adevărat că există şi explicaţii de ordin obiectiv, gen presiunile, embargourile şi alte genuri de restricţii venite din exterior. Dar tot atât de adevărat este că, pe parcursul acestor ani, guvernarea pro-europeană a putut face mai mult decât a făcut pentru ca aşteptările, mari, ale cetăţenilor moldoveni să fie mult mai îndreptăţite. Guvernarea poate fi învinuită şi de ratarea mai multor şanse în a merge mult mai repede înainte pe calea modernizării vieţii, din cauza conflictelor intestine din cadrul alianţelor şi coaliţiilor de până acum. De altfel, ceea ce se întâmplă acum în subsolul relaţiilor dintre partidele de la guvernare, nu sunt altceva decât recidive, camuflate, ale acelor „războaie” deschise de cândva. De aici şi o parte din vina guvernaţilor, dacă o parte din societate asociază cursul european al Moldovei cu partea de imagine nu tocmai bună a partidelor de la guvernare.
Apropo, imaginea este comună, vina şi responsabilitatea este comună şi de aceasta ar trebui să ţină cont amatorii de recidive periculoase. Greşeşte amarnic cel care îşi imaginează că, denigrând alt partid din coaliţie sau pe unii reprezentanţi ai acestuia, ai şanse să câştigi în propria imagine. Aceasta pentru că cei mai mulţi alegători nu se vor juca „de-a nuanţele”. În procesul de luare a deciziilor pe cine să voteze, în mod tradiţional, aceştia vor diviza formaţiunile politice mai întâi în două categorii mari: de la putere şi din opoziţie. Tot aşa vor proceda la cel de-al doilea nivel de selecţie în raport cu partidele care se declară pro-europene. Şi abia la al treilea nivel vor fi ascultate şi, eventual, auzite, mesajele şi ofertele fiecărui partid în parte.
Dacă nu bloc, atunci pact de neagresiune funcţional
În aceste condiţii, formaţiunile pro-europene, în special cele cărora le revin avantajele, dar şi responsabilităţile guvernării, sunt obligate să-şi cântărească mai cu discernământ comportamentul electoral. Nu ştiu, dacă a mai rămas timp şi loc pentru un bloc electoral comun, la care se referea analiza IPN „Mizele şi investiţiile politice ale anului electoral 2014”, publicată încă pe 2 ianuarie 2014. Cu atât mai mult nu ştiu, dacă mai este posibil cel de-al doilea eşalon-bloc electoral de partide europene, de crearea căruia ar fi trebuit să se îngrijească şi partidele guvernării de astăzi, sau cel puţin să nu încurce, despre care vorbea aceeaşi analiză. Poate că încă mai este timp şi loc, dacă, la sfârşitul săptămânii trecute, unul din liderii unuia dintre partidele CPE spunea că nu prea vede „cum am putea merge separat la modul efectiv în alegeri”.
Dar ceea pentru ce trebuie să existe voinţă şi timp în orice condiţii este renunţarea la orice tentativă de atacare, unilaterală sau reciprocă, deschisă sau camuflată. Voinţa trebuie formulată şi formalizată, public, foarte repede, ieri încă. Pentru că inerţia percepţiei sociale este mare şi mai puţin de trei luni, cât a rămas până la alegeri, ar putea să nu fie suficiente pentru o schimbare esenţială. În acest sens, un acord de neagresiune ar fi cerinţa cea mai mică pe care am putea-o înainta partidelor CPE, cu obligaţii, responsabilităţi şi mecanisme clare şi transparente de implementare. De exemplu, un punct din acest eventual memorandum ar putea conţine obligaţia staff-urilor electorale ale celor trei partide de a se desolidariza de orice atac împotriva partenerilor de coaliţie care ar putea fi interpretat ca fiind lansat de unul dintre ele. Adică, reacţionează nu cel atacat, ci cel care ar fi putu fi bănuit de aceasta sau toate împreună. Nemaivorbind despre neadmiterea ideii de a comanda şi promova astfel de mesaje. S-ar putea ajunge până la crearea unui organ comun care să controleze şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor reciproce asumate în acest sens.
Provocare IPN
Un memorandum similar ar putea fi semnat şi între analiştii, comentatorii, experţii, implicaţi în mediatizarea campaniei electorale, cu convingeri proeuropene şi cu conştiinţa pericolului pe care îl poartă denigrarea, falsificarea, manipularea şi alte manifestări de reavoinţă cauzei europene a acestei ţări. De asemenea, proiectele organizaţiilor societăţii civile de monitorizare a actorilor politici şi a presei în campania electorală ar putea extinde monitorizările şi asupra reţelelor de socializare, site-urilor „informative” şi blogurilor. Chiar dacă nu este vorba de presă în sensul ei tradiţional; tocmai aici au migrat cele mai crase şi mai multe cazuri de falsificare, atacuri nefondate, inclusiv la persoană, la familie, la copii.
Oricum, este absolut necesar un format de dialog, pentru identificarea operativă a problemelor, vulnerabilităţilor şi soluţiilor în domeniu. Agenţia IPN oferă în aceste scopuri platforma sa de Dezbateri publice la tema culturii politice, verificată şi apreciată timp de trei ani. Agenţia lansează invitaţii în acest sens liderilor şi activiştilor de partide, şefilor staff-urilor electorale, experţilor, liderilor de opinie, jurnaliştilor, reprezentanţilor ONG-urilor de profil etc. Dacă pornim de la potenţialele teme nevralgice, vehiculate până acum, care ar putea afecta comportamentul partidelor pro-europene în această campanie electorală, înaintăm în calitate de modele ale eventualelor componenţe pentru viitoarele dezbateri câteva mai „fierbinţi”: Vlad Filat – Marian Lupu – Ion Hadârcă; Mihai Ghimpu – Ion Hadârcă; Vlad Plahotniuc - Vlad Filat; Vlad Filat – Iurie Leancă etc. De asemenea, la dezbateri, este invitată toată lumea politică de orientare pro-europeană care are de clarificat cu partenerii sau oponenţii politici lucruri privind comportamentul politic în această campanie electorală astfel, ca la alegători să ajungă un mesaj cât mai civilizat.
Cu participarea IPN sau nu, cadrul de comunicare şi de comportament adecvat situaţiei în cadrul campaniei electorale trebuie constituit în mod urgent. În caz contrar va trebui să constatăm, parafrazând o lozincă mai veche: „Patria europeană este în primejdie!”
Valeriu Vasilică, IPN
