Începând cu astăzi, 11 mai, procesul educațional cu prezență fizică a elevilor a fost reluat. Totodată, măsurile anti-epidemiologice rămân în vigoare, iar în cazul unei componențe mari a clasei, în unele instituții se va activa în două schimburi. Informaţia a fost comunicată de şeful interimar al Direcției educație, tineret şi sport din municipiul Chişinău, Andrei Pavaloi, la şedinta săptămânală a primăriei, transmite IPN.
Potrivit lui, tot de azi, şi activitățile extra-școlare sunt organizate cu prezență fizică. Competițiile sportive vor putea fi organizate şi ele, însă doar în aer liber. La fel, îşi reiau activitatea şi centrele de tineret, dar cu grupe de maxim 20 de tineri, a mai spus Andrei Pavaloi.
În legătură cu înscrierea copiilor în şcoli, primarul capitalei, Ion Ceban, a menţionat că la grupul de lucru care va monitoriza înscrierea în școli se pot alătura consilieri municipali din diverse fracțiuni, dar şi reprezentanți ai societății civile. Andrei Pavaloi a precizat că ordinul privind componența grupului de lucru va fi emis astăzi, după ce va fi consultat cu primarul.