Doi ani s-au împlinit de la expirarea termenului de executare a deciziei CEDO în dosarele şcolilor cu predare în grafie latină din Râbniţa, Grigoriopol şi Tighina. Asociaţia Promo-LEX subliniază că, până în prezent, Federaţia Rusă ignorează decizia prin care urma să plătească despăgubiri reclamanţilor de 1 milion şi 20 de mii de euro, dar şi să ia toate măsurile posibile pentru a pune capăt încălcării dreptului la educaţie în regiunea transnistreană, transmite IPN.
Cauzele au fost expediate la CEDO în 2004 şi, respectiv, 2006 de către părinţi, profesori şi elevi din localităţile Râbniţa, Tighina şi Grigoriopol din regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi vizau încălcări ale drepturilor acestora la educaţie, la viaţa privată, precum şi ale dreptului la nediscriminare. La 19 octombrie 2012, Marea Cameră a Curţii Europene pentru Drepturile Omului a pronunţat decizia Catan şi alţii c. Moldova şi Rusia. Decizia urma să fie executată în 3 luni de la pronunţare. Curtea a recunoscut faptul violării dreptului la instruire, precum şi responsabilitatea Federaţiei Ruse. În acelaşi timp, Moldova nu a fost recunoscută responsabilă de violarea dreptului la educaţie în cauzele date.
Pe parcursul ultimilor doi ani, avocaţii Asociaţiei Promo-LEX, care au reprezentat în faţa CEDO cei 170 de reclamanţi, au continuat monitorizarea situaţiei, dar şi evoluţia implementării deciziei Curţii de la Strasbourg. Promo-LEX a expediat mai multe adresări către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, instituţie responsabilă de monitorizarea implementării deciziilor CEDO. La rândul său, Comitetul de Miniştri a amintit cu insistenţă obligaţia necondiţionată a fiecărui stat membru să execute hotărârile definitive şi a somat autorităţile ruse să execute decizia.