David Kramer: SUA este cel mai consecvent susţinător al eforturilor R. Moldova de integrare europeană
https://www.ipn.md/ro/david-kramer-sua-este-cel-mai-consecvent-sustinator-al-eforturilor-r-moldova-de--7969_957941.html
Segmentului bilateral al cooperării moldo-americane, precum şi aspectelor legate de problematica regională a fost consacrată masa rotundă organizată luni în incinta Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene cu participarea Asistentului Adjunct al Secretarului de Stat al SUA, David Kramer, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al MAEIE .
Dinamica pozitivă înregistrată în ultimii ani în raporturile cu Statele Unite ale Americii, consistenţa dialogului politic, frecvenţa contactelor bilaterale, dar şi calitatea lor, atestă faptul că SUA este partenerul sigur al Republicii Moldova în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi cel mai consecvent susţinător al eforturilor ţării de integrare europeană, de promovare a reformelor economice şi democratice, a declarat oficialul american.
În cadrul discuţiilor s-a efectuat un schimb util de opinii privind evoluţia situaţiei din zona geografică de apartenenţă a Republicii Moldova, relaţiile bilaterale cu ţările vecine, precum şi perspectivele dezvoltării colaborării moldo-americane.
Participanţii la discuţie au accentuat oportunitatea continuării practicii de consultări bilaterale privind cele mai actuale probleme aflate pe agenda politicii externe a Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo cu referire la sursa citată.