David Cramer: Participarea autorităţilor RM la mai multe evenimente internaţionale ar urgenta soluţionarea crizei transnistrene
https://www.ipn.md/ro/david-cramer-participarea-autoritatilor-rm-la-mai-multe-evenimente-international-7965_965247.html
Reprezentantul Departamentului de Stat al SUA, David Cramer, consideră că participarea autorităţilor moldoveneşti la un spectru larg de evenimente internaţionale ar face mai cunoscută poziţia şi situaţia din R. Moldova şi ar contribui la urgentarea soluţionării problemei transnistrene.
În cadrul întrevederii cu premierul Vasile Tarlev, care participă la Summitului GUAM de la Baku, Azerbaidjan, oficialul american s-a declarat pentru susţinerea eforturilor Chişinăului în soluţionarea problemei transnistrene. El a subliniat necesitatea reformării forţelor pacificatoare din regiune şi crearea unui contingent civil. De asemenea, oficialul SUA a reafirmat necesitatea urgentării îndeplinirii de către Federaţia Rusă a obligaţiunilor asumate la summit-ul OSCE de la Istambul de evacuare a muniţiilor şi militarilor din Moldova.
Premierul Tarlev a mai participat la reuniunea GUAM-Polonia şi a avut o întrevedere cu preşedintele azer Ilham Aliev. În cadrul acesteia a avut loc un dialog privind realizarea înţelegerilor convenite în cadrul vizitei recente a prim-ministrului la Baku. Părţile au optat pentru urgentarea deschiderii unei rute aeriene între cele două capitale, deschiderea reciprocă a caselor de comerţ la Chişinău şi Baku etc.
La întrevederea la nivel înalt GUAM - Polonia, şeful acestui stat Lech Kazcinsky a exprimat ataşamentul pentru dezvoltarea relaţiilor strânse de cooperare cu GUAM, care a devenit o componentă durabilă a arhitecturii europene. Participanţii au subliniat rolul special al GUAM în crearea coridorului de tranzit ce uneşte Asia şi Europa şi au menţionat energetica, transportul, turismul şi alte domenii de interes comun. Părţile au convenit asupra cooperării în domeniul instruirii personalului diplomatic.
La reuniunea curentă participă şefi de state din ţările UE, cum ar fi Polonia, Lituania, România, reprezentanţi ai organismelor internaţionale şi regionale, cum ar fi ONU, NATO, OSCE, CSI, precum şi ai unor ţări care manifestă interes pentru realizarea proiectelor comune cu statele Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică - Japonia, China, Coreea etc.