"Daţi-ne Parlamentul şi noi vă dăm Europa", Mihai Ghimpu
https://www.ipn.md/ro/dati-ne-parlamentul-si-noi-va-dam-europa-mihai-ghimpu-7965_986021.html
"Daţi-ne Parlamentul şi noi vă dăm Europa". Acesta a fost declaraţia preşedintelui Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, la lansarea formaţiunii în campania electorală. Schimbarea Constituţiei, finalizarea dosarului 7 aprilie, izgonirea comunismului din ţară şi diminuarea corupţiei – sunt prerogativele enunţate de PL, sloganul partidului fiind: „Alege schimbarea până la capăt. Toţi pentru Europa, Europa pentru toţi”, transmite Info-Prim Neo.
Mihai Ghimpu a declarat că schimbarea care a început trebuie dusă până la capăt şi anul 2010 trebuie să pună punct comunismului.
Prim-vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, a declarat că, acum ceva ani, s-a născut o mişcare care are menirea să apere limba, neamul, poporul şi voinţa. „Schimbarea pe care am început-o urmează a fi dusă până la capăt. Noi avem datoria de a ne apăra ţara”, a menţionat Dorin Chirtoacă.
Vicepreşedintele PL, Ion Hadârcă, a îndemnat alegătorii să ia o decizie spre binele ţării. „După 28 noiembrie, Europa s-ar putea să se întoarcă cu spatele la noi dacă vom continua această rătăcire de minţi. Toţi pentru Europa, Europa pentru toţi, acesta este cursul nostru categoric şi neînclinat”, a menţionat Ion Hadârcă.
Vicepreşedintele PL, Corina Fusu, a declarat că Partidul Liberal înseamnă libertate, demnitate, cinste şi respect. „Am ştiut să readucem curajul şi să alungăm frica de a spune "Da" pentru un viitor european, pentru democraţie şi prosperitate. Acum vom învinge pentru că suntem împreună”, a subliniat Corina Fusu.
PL s-a lansat în campania electorală, duminică, la Cetatea Sorocii.
[Primii 10 pe lista PL:]
1 Mihai Ghimpu
2 Corina Fusu
3 Ion Hadârcă
4 Valeriu Munteanu
5 Oleg Bodrug
6 Boris Vieru
7 Vladimir Lupan
8 Victor Popa
9 Vadim Cojocaru
10 Ana Guţu