logo

Daniel Ioniţă: Sunt optimist privind parcursul european al Republicii Moldova


https://www.ipn.md/ro/daniel-ionita-sunt-optimist-privind-parcursul-european-al-republicii-moldova-7965_1028439.html

Retragerea Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea fi o şansă pentru Republica Moldova. De această părere este noul ambasador al României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, care a făcut declaraţii în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, la postul de televiziune „TVR Moldova”, transmite IPN.

„Uniunea Europeană este organizată pentru 28 de state. Dacă Marea Britanie va părăsi UE, ar însemna un loc liber de care ar putea profita Republica Moldova”, a spus diplomatul.

Ioniţă a declarat că integrarea europeană este unica cale pentru Republica Moldova, însă  s-a pronunţat şi pentru păstrarea bunelor relaţii cu Federaţia Rusă. Ambasadorul român s-a arătat deranjat de prezenţa trupelor ruseşti pe teritoriul regiunii transnistrene. „O relaţie bună cu UE nu înseamnă relaţii proaste cu alte state. Prezenţa trupelor străine pe teritoriul Republicii Moldova reprezintă o ameninţare la securitatea României”, a declarat Ioniţă.

Ambasadorul român a remarcat că Guvernul de la Chişinău a executat majoritatea prevederilor din Foaia de parcurs, dar a dat de înţeles că creditul românesc promis de către Bucureşti în toamna trecută nu va fi eliberat înainte de semnarea unui acord cu FMI.

Daniel Ioniţă a dat asigurări că Moldova rămâne o prioritate pentru România şi că statul român va continua proiectele de susţinere a ţării.