logo

Daniel Ioniță: Schimburile comerciale dintre România și Republica Moldova au atins un vârf istoric


https://www.ipn.md/ro/daniel-ionita-schimburile-comerciale-dintre-romania-si-republica-moldova-au-7965_1047763.html

Schimburile comerciale dintre România și Republica Moldova, anul trecut, au atins un vârf istoric. Aceste schimburi au depășit un miliard de dolari americani. Declarația a fost făcută de ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, la emisiunea „Țara” de la postul de televiziune Vocea Basarabiei TV, transmite IPN.

„România este principalul partener comercial al Republicii Moldova, iar întreg spațiul comunitar acoperă mai mult de 70% din ceea ce înseamnă schimburile comerciale pe care Republica Moldova le are cu lumea largă”, a afirmat Daniel Ioniță.

„Eu îmi doresc ca și pe viitor relațiile respective să continue în aceiași parametri și îmi doresc ca și pe viitor legislația să fie pe deplin respectată, iar semnalele care sunt transmise de investitorii străini să fie ascultate și chiar acomodate”, a continuat ambasadorul.

Despre construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, Daniel Ioniță spune că România își va respecta pe deplin angajamentele.

În ceea ce privește rezultatele alegerilor parlamentare din 24 februarie, Daniel Ioniță spune că partenerii internaționali sunt într-o perioadă de așteptare strategică.

În raport cu acest scrutin, poziția României a fost aceeași: susține parcursul european de dezvoltare a Republicii Moldova, consideră că Republica Moldova trebuie să avanseze pe drumul său către UE prin promovarea în continuare a reformelor atât de necesare și atât de așteptate de cetățenii Republicii Moldova. „Și sunt convins că atât timp cât Republica Moldova va rămâne orientată cu fața către Vest, România nu are motive să-și schimbe aceste abordări”, a notat oficialul român.

Ambasadorul spune că România are în continuare un set întreg de proiecte care se află în diverse faze de evoluție în Republica Moldova. „Ne dorim ca la granița noastră de est să existe stabilitate, să existe securitate, șansa către prosperitate pentru toți cetățenii Moldovei”, a spus Daniel Ioniță.