logo

Dan Perciun: Valoarea compensațiilor va depăși suma de un miliard de lei


https://www.ipn.md/ro/dan-perciun-valoarea-compensatiilor-va-depasi-suma-de-un-7967_1085625.html

Guvernul pregătește un pachet social de peste un miliard de lei pentru acordarea compensațiilor. O spune președintele comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun. Potrivit deputatului, o parte din banii alocați pentru compensații reprezintă sprijinul financiar de 60 de milioane de euro acordat Republicii Moldova de către Uniunea Europeană pentru a face față crizei energetice, notează IPN.

Deputatul PAS, Dan Perciun, spune că miercuri va fi prezentat pachetul social pregătit de Executiv pentru a-i ajuta pe cetățeni să facă față tarifelor majorate la gazele naturale. Ajutorul din partea statului vine în condițiile în care Moldovagaz a solicitat ANRE o majorare a tarifelor de 2,5 ori.

„Este vorba despre ajutorul pentru perioada rece a anului, care va fi majorat. În primul rând, va crește numărul de familii care vor fi eligibile pentru a beneficia de acest ajutor. Vorbim aici de sute de mii de familii. În al doilea rând, este vorba despre compensarea nemijlocită în factură. Va fi o compensare diferențiată în funcție de volumul consumat, pentru primii 50 de metri cubi mai mult, după volumul de 50 de metri cubi, compensația va fi mai mică. Am făcut calcule, suma depășește un miliard de lei. O parte de bani vor fi cei acordați de UE, dar va trebui să găsim bani și în bugetul de stat”, a spus Dan Perciun în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

În același timp, opoziția extraparlamentară le cere guvernaților să ofere compensații și mediului de afaceri, pentru a nu admite o majorare în lanț a prețurilor la produsele alimentare.

„Avem și prognoza BNM cu privire la inflație, în creștere cu 14% pentru anul viitor, pe lângă prețul la gazele naturale sunt multe alte prețuri și tarife care vor afecta cetățenii. Cărbunele, lemnul s-au scumpit. Și aceste persoane, în mare parte din mediul rural, trebuie ajutate. Compensații trebuie acordate și pentru antreprenorii care folosesc gaz la producere, deoarece având o dublare a tarifului la gazele naturale, riscăm să avem majorări în lanț la produsele alimentare”, a spus ex-deputatul Platformei DA, Liviu Vovc.

La finalul săptămânii trecute, Moldovagaz a cerut ANRE majorarea tarifelor pentru gazele naturale de la 4,29 lei la 10,26 lei pentru un metru cub. Potrivit președintelui Consiliului de administrație al SA Moldovagaz, Vadim Ceban, tariful solicitat este creat în proporție de 90% din prețul de achiziție a gazului. Noile tarife stabilite de ANRE vor intra în vigoare de la 1 noiembrie.