logo

Dacia, eliminată din Liga Campionilor


https://www.ipn.md/ro/dacia-eliminata-din-liga-campionilor-7967_991652.html

Dacia Chişinău a ratat calificarea în turul preliminar al Ligii Campionilor. „Lupii galbeni” au câştigat meciul retur cu Zestafoni Georgia, scor 2-0, însă rezultatul a fost insuficient pentru a accedere în faza următoare, după ce în prima manşă au pierdut cu 0-3, transmite Info-Prim Neo. Campioana Moldovei a început foarte bine partida. În primele minute „lupii galbeni” şi-au creat multe faze de poartă, iar una dintre ele a fost realizată în minutul 20 de către Dumitru Popovici. Speranţele dacilor au crescut în repriza secundă, după eliminarea lui Gongadze. Ocazii de gol au fost multe, însă formaţia moldovenească a reuşit să marcheze o singură dată. În ultimul minut de joc, Ghenadie Orbu a transformat un penalty. Imediat după fluierul final a avut loc a altercaţie între cele două echipe, în care a fost implicat şi antrenorul Daciei, Igor Dobrovolski. „Un jucător de la echipa adversă şi-a permis să mă înjure”, a tunat la conferinţa de presă Dobrovolski. Acesta a mai spus că Zestafoni va fi eliminată din cupele europene foarte curând. Nemulţumit de cele întâmplate după meci a fost şi tehnicianul oaspeţilor, Gheroghi Geguciadze. „Nu înţeleg de unde acest comportament agresiv al Daciei, atât pe teren, cât şi înafara lui? Noi am venit aici să jucăm fotbal, nu să ne batem”, a declarat Geguciadze. Este a doua oară în această vară când o echipă din Georgia elimină un club din Republica Moldova. Acum 2 săptămâni, Dinamo Tbilisi s-a impus în dublă manşă în faţa lui Milsami Orhei. În turul următor preliminar al Ligii Campionilor, Zestafoni va juca cu Sturm Graz, Austria.