logo

Dacia Chişinău a rămas fără antrenor


https://www.ipn.md/ro/dacia-chisinau-a-ramas-fara-antrenor-7967_977469.html

Roman Pilipciuk (42 ani) nu mai este antrenorul Daciei. Informaţia vehiculată în ultima perioadă a fost astăzi confirmată oficial de clubul chişinăuian. Tehnicianul ucrainean şi-a prezentat demisia imediat după ultimul meci al Daciei din campionat cu Sf. Gheorghe Suruceni (1-0). Demisia a fost acceptată de conducerea clubului, transmite Info-Prim Neo. Pilipciuk a venit la Dacia în august 2008. În ediţia trecută de campionat, echipa antrenată de acesta a devenit vice-campioană naţională şi a jucat în finala Cupei Moldovei. Deocamdată, interimatul va fi asigurat de Serghei Botnăraş, antrenorul de portari al echipei, anunţă site-ul oficial al chişinăuienilor. Până acum, Dacia a mai fost antrenată de Igor Ursachi (2000-2004) şi Emil Caras (2004-2008).