Dacă UE va deveni mediator, negocierile „5+2”vor fi mai interesante, Mihai Cernencu
https://www.ipn.md/ro/daca-ue-va-deveni-mediator-negocierile-52vor-fi-7965_996814.html
Dacă Uniunea Europeană va deveni mediator în formatul „5+2”, negocierile pentru soluţionarea problemei transnistrene vor deveni mai interesante. Acum Rusia domină procesul, iar SUA şi UE nu prea au capacitatea să se implice. Declaraţia a fost făcută pentru Info-Prim Neo de către politologul Mihai Cernencu.
„Nu ştiu care va fi decizia membrilor formatului, dar nu prea aş vedea argumente ca Federaţia Rusă să se împotrivească modificărilor. Republica Moldova a ajuns la o etapă importantă de negocieri cu UE în Acordul de Asociere şi evident, dacă aceste intenţii sunt serioase, este normal ca Uniunea Europeană în egală măsură să participe şi la procesul de negociei în conflictul transnistrean”, a spus Mihai Cernencu.
Politologul susţine că schimbarea statutului UE din observator în mediator ar fi favorabilă nu doar pentru Republica Moldova, dar şi pentru procesul în general. „Astfel mai apare un important jucător pe arena internaţională, iar noi ştim că UE nu vine niciodată cu argumentul forţei, ci cu forţa argumentului şi cred că ar fi benefic ca UE să capete acest statut”, a menţionat Mihai Cernencu.
Făcând referire aprecierile şefului Delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, că în procesul de negocieri cu partea transnistreană se simte o adiere proaspătă, politologul a spus că diplomatul leagă acest vânt proaspăt cu schimbul autorităţilor de la Tiraspol. „Liderul transnistrean înţelege că pentru zona de est a republicii sunt prevederi concrete în Acordul de Liber Schimb, Aprofundat şi Cuprinzător”, a remarcat Mihai Cernencu.
Politologul mai spune că în regiunea transnistreană este o societate speriată, cu fobii cultivate de radiodifuzori propagandistici, iar decizia UE de a acorda sume mari de bani pentru restabilirea încrederii populaţiei în autorităţile constituţionale este una bună. „Depinde ce fel de proiecte vor avea Chişinăul şi Tiraspolul pentru intensificarea relaţiilor şi restabilirea încrederii populaţiei, cred că trebuie societatea civilă să se ocupe de gestionarea banilor şi să se iniţieze proiecte interesante de apropiere a celor două maluri ale Nistrului”, a declarat politologul.
Recent, şeful Delegaţiei UE în Moldova, Dirk Schuebel, a declarat că vor fi acordaţi 12 milioane de euro pentru acţiuni de restabilire a încrederii populaţiei din stânga Nistrului. Ambasadorul a apreciat că în procesul de negocieri privind rezolvarea conflictului transnistrean se simte un oarecare progres.