„Dacă UE nu e, nimic nu e” sau AIE învaţă să-şi aştearnă patul?

{Analiză Info-Prim Neo} „Mai bine mai târziu decât deloc” - sub incidenţa acestui proverb cad mai multe evenimente politice importante de ultimă oră care s-au produs în Republica Moldova sau legate de ea, prin efortul conjugat al Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Este de aşteptat ca evenimentele respective să dea şi efecte pe potrivă, în caz contrar, acestea îşi pierd rostul sau chiar devin periculoase pentru întreaga societate, dar şi pentru promotorii lor. O parte dintre evenimentele menţionate se referă la numirea, de către Parlament, a şefilor Serviciului de Informaţii şi Securitate, Comisiei Naţionale de Integritate şi Centrului Naţional Anticorupţie. După durata şi tensiunea frământărilor din cadrul clasei politice, dar şi al societăţii în ansamblu, aceste numiri pot fi asemuite doar cu procesul de alegere a şefului statului. Asemănătoare sunt şi aşteptările de pe urma lor. Aceasta pentru că instituţiile respective sunt, în acelaşi timp, parte integrantă a procesului de reforme interne din ţară, dar şi un mecanism esenţial de garantare a reformelor în general. Este de presupus că liderii formaţiunilor din cadrul AIE au finalizat, în sfârşit, prin consens, negocierile legate de partajarea acestor funcţii, de interesele fiecărui partid şi lider de partid în parte, lucru explicabil şi chiar acceptabil în mare măsură, dacă ţinem cont de specificul guvernării coaliţionale. Atâta doar că, dacă se cunoştea de la bun început că nu există altă cale decât identificarea consensului prin respectarea acestor interese, de ce a trebuit să se piardă atâta amar de vreme care s-a putut folosi în alt mod de cum s-a folosit. Dacă liderii AIE pretind că, până la urmă, îşi fac temele, de ce să nu le facă la timp şi cât timp le trebuie pentru a însuşi şi această lecţie? Desigur, s-ar putea să aibă dreptate scepticii care sunt de părere că numirea şefilor nu înseamnă în mod obligator şi reformarea instituţiilor, că fiecare parte componentă a guvernării actuale va fi tentată să folosească în continuare aceste resurse în scopuri politice şi economice, de partid, de grup şi personale, inclusiv pentru suprimarea concurenţilor (dar şi partenerilor) politici şi economici, cum se afirmă că s-a întâmplat cu toate guvernările de până acum. Dar există şi şanse că politicienii din AIE îşi dau seama, nu pot să nu-şi dea seama, că neaşezarea pe fundament democratic a celor 3 instituţii, reală, nemimată, ar putea crea condiţii pentru chiar „devorarea” lor ulterioară, dacă în alegerile parlamentare din 2014 soarta politică le va surâde mai puţin decât opoziţiei de astăzi. În orice caz, liderii principalei forţe de opoziţie, Partidul Comuniştilor, le promit o astfel de perspectivă de demult şi de multe ori. Intrăm aici în zona altui proverb care să spune: „Cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi”. Interesul nostru, al cetăţenilor, este ca acest „culcuş” al politicienilor să fie confortabil şi pentru întreaga societate, de aceea urmează să stimulăm cu toată puterea „electorală” şi civică respectarea angajamentelor AIE privind funcţionarea celor trei instituţii în baza unor norme democratice. Zilele acestea au oferit şi un alt exemplu de speranţă că puterea AIE-mistă îşi face lecţiile pentru guvernarea de coaliţie. Pentru prima dată în ultimii trei ani, bugetele - de stat, de asigurări sociale şi asigurări medicale, pentru anul 2013 – au fost elaborate în Guvern şi adoptate în Parlament în termenii prevăzuţi de lege. Dacă nu este întâmplare, atunci trebuie să recunoaştem că este unul dintre puţinele momente de coeziune coaliţională clară şi relevantă, pentru că este vorba despre ceea ce în toate ţările şi în toate timpurile se numeşte „legea principală a anului”. În acest sens, meritul deosebit îi revine Guvernului, ca, de altfel, şi principalele responsabilităţi pentru criticile care s-au adus variantei de buget prezentate. Desigur, criticii proiectului de buget au dreptate în foarte multe: este unul de consum şi nu de dezvoltare, unul care nu acoperă necesităţile cotidiene ale omului şi nu asigură creşterea economică a ţării şi pentru aceasta politicienii de la guvernare merită să fie criticaţi şi chiar taxaţi. Dar este un buget elaborat din timp şi coordonat din timp cu FMI şi, în acest sens, bugetul public naţional, votat în două lecturi acum câteva zile, nu putea fi foarte deosebit de unul realist. O deosebire mare putea pune guvernarea actuală în faţa alegerii de a avea sau a nu avea un program de colaborare cu FMI. Lipsa unui astfel de program este în toate ţările şi în toate timpurile un semnal prost pentru ţara respectivă, pentru că aduce prejudicii de imagine în ochii investitorilor, precum şi în relaţiile cu alte organisme internaţionale importante, cum ar fi Uniunea Europeană, în cazul Moldovei. Guvernarea precedentă a Moldovei a ales într-un timp să renunţe la programul cu FMI pentru câţiva ani la rând, alegere din care ţara, dacă nu a avut de pierdut, nu a avut nici de câştigat prea mult. Şi apoi, se spune că nici bugetul pentru 2013 al Germaniei, care este considerată locomotiva economiei Uniunii Europene, este unul mai prost ca anii trecuţi şi criticat de toată lumea. O parte din criticile aduse bugetului moldovenesc ar fi putut fi anticipate, dacă Guvernul ar fi fost predispus la mai multă dezbatere publică la etapa elaborării. În acest sens are dreptate să fie nesatisfăcută societate civilă, comunitatea de afaceri, sindicatele etc. Această lipsă de deschidere mai largă este cu atât mai regretabilă, cu cât, se pare, partenerii de coaliţie au avut timp şi interes să ajungă la un numitor comun asupra mai multor momente cheie din proiectele de buget, reuşind, în acelaşi timp, să se încadreze în termenii constituţionali de elaborare şi adoptare. Păcat că încă nu s-au obişnuit să considere şi societatea un partener de bună credinţă... S-ar putea ca primele două teme – alegerea conducătorilor celor trei instituţii şi adoptarea conformă legislaţiei a bugetului, după o pauză de câţiva ani - să aibă legătură cu un al treilea eveniment foarte important pentru Moldova care s-a produs zilele acestea. Comisarul European pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate, Ştefan Fule, care a declarat că „răspunsul UE la reformele întreprinse de Republica Moldova trebuie să fie unul adecvat, pe măsura eforturilor depuse, şi anume acordarea perspectivei de aderare la UE”. Este o declaraţie făcută pentru prima dată de la acest nivel şi poate fi considerată drept un moment de cotitură în recunoaşterea de către instituţiile UE şi statele membre a perspectivei europene pentru Republica Moldova. Din această perspectivă urmează să-şi privească acţiunile liderii şi formaţiunile de la guvernare, pentru că, vorba parafrazată a unui şlagăr de pe timpuri: „Dacă UE nu e, nimic nu e” {(în original „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”)}. În sensul că neîndeplinirea programului de guvernare a Alianţei pentru Integrare Europeană va însemna dizolvarea politică a persoanelor şi formaţiunilor componente, dar şi perspective mai sumbre pentru societatea moldovenească. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]