Dacă preşedintele nu va fi ales, alegerile anticipate ar putea fi în iarnă, analist
https://www.ipn.md/ro/daca-presedintele-nu-va-fi-ales-alegerile-anticipate-ar-putea-7965_993471.html
În cazul în care alegerea preşedintelui eşuează, după părerea expertului în drept constituţional, Vitali Catană, alegerile anticipate ar putea avea loc în iarnă, deoarece la bază stă un calcul strict politic. Declaraţia a fost făcută într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de Info-Prim Neo.
„Probabil că, având în vedere supărarea celor care au avut acordul alianţei cu Vlad Filat, motivaţia lor va sta în supărarea pe care o au pentru faptul că Vlad Filat, practic, a dus la ruperea alianţei, respectiv comuniştii, care au interesul să prindă alianţa sau Guvernul într-un moment cât mai prost. Presupun că acesta poate fi un calcul şi atunci alegerile se pot desfăşura în iarnă, este mai greu”, a menţionat expertul.
Potrivit lui Vitali Catană, poate fi valabil şi un alt calcul şi depinde de liderii alianţei, până la urmă, dacă vor atinge vreo înţelegere ca alegerile să aibă loc în primăvară, când sezonul rece şi dificultăţile cetăţenilor legate de încălzire sunt oarecum depăşite. Aceste două scenarii sunt valabile şi unul dintre ele va fi aplicat.
„În cazul în care nu va fi ales preşedintele, Marian Lupu, în calitate de preşedinte interimar, va face demersul către Curtea Constituţională pentru a stabili circumstanţele pentru dizolvarea Parlamentului. Fie vom avea un preşedinte ales, ceea ce eu cu greu cred că se va întâmpla”, a declarat Vitali Catană.
Expertul a mai menţionat că în cazul în care la data stabilită, 18 noiembrie, eşuează alegerea preşedintelui, încercarea trebuie percepută ca pe un tur de scrutin şi trebuie să se procedeze la următorul, iar după aceasta alegeri anticipate.
„Sabia lui Damocles va sta şi asupra viitorului Parlament, ceea ce mi se pare nu prea bine. Actualul Parlament ar fi trebuit, măcar în ultimul ceas, ştiind că va fi dizolvat, să găsească soluţia fie în Parlament, prin stabilirea alegerii cu o majoritate absolută, asta ar însemna 51 de deputaţi, fie alegerea prin vot direct, popular. Asta ar trebui să se întâmpla. Nu ştiu dacă vor fi capabili şi după eşuarea alegerii preşedintelui să facă un asemenea pas actualul Parlament”, a subliniat Vitali Catană.
Joi, 20 octombrie, deputaţii au decis data alegerii şefului statului. Votarea va avea loc în Parlament pe 18 noiembrie.