logo

Dacă PDM continuă cu politici populiste, ne așteaptă un colaps economic, opinie


https://www.ipn.md/ro/daca-pdm-continua-cu-politici-populiste-ne-asteapta-un-colaps-7965_1044138.html

Dacă Partidul Democrat va continua cu politici populiste, în primăvara anului viitor Republica Moldova se va pomeni într-un colaps economic. Declarația îi aparține vicepreședintelui Partidului Acțiune și Solidaritate, Mihai Popșoi, citat de IPN.

„Vedem prin această reformă recentă (reforma fiscală, n.r.) cum au fost luate 300 de milioane de lei din bugetul și așa auster al Chișinăului. Și celorlalte autorități publice, și așa dependente de centru, li s-a redus bugetul prin această reducere de impozite. Deci, au devenit și mai dependente de centru. Capacitatea de dezvoltare la nivel local este zero. Și acest populism electoral al PDM-ului riscă să dinamiteze întreg sistemul finanțelor publice”, a declarat Mihai Popșoi, invitat al emisiunii „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10TV.

Potrivit lui, încă patru ani de guvernare a PDM ar fi catastrofală pentru Republica Moldova. „În cazul unei guvernări PDM-PSRM, ne așteptăm ca oamenii cu vârstă medie, angajați, cu studii, cei pe care se ține economia, vor pleca masiv. Acest lucru va dinamita și mai tare capacitatea de dezvoltare a Republicii Moldova sub aspect economic”, a spus Mihai Popșoi.

Vicepreședintele Partidului Liberal Democrat, Ion Terguță, spunecă, dacă la guvernare rămân democrații, nu va exista niciun fel de ajutor din partea Uniunii Europene, iar decalajul de dezvoltare dintre Republica Moldova și țările UE va crește. „Și nu vorbim doar despre ani, ci decenii de dezvoltare, pentru că noi civilizațional vom rămâne în urmă. Nu avem niciun factor care să ne poată avantaja”, a menționat Ion Terguță.