logo

Dacă o să alegem un Parlament cu 10%, înseamnă că noi asta merităm, opinie


https://www.ipn.md/ro/daca-o-sa-alegem-un-parlament-cu-10-inseamna-ca-7965_1046190.html

Pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, potrivit prevederilor legale, nu există prag de validare. În ceea ce ține de reprezentativitatea mandatului în circumscripțiile uninominale, pentru a garanta echilibru numărul de alegători arondați la circumscripție este aproximativ egal, plus-minus 10%. Însă, chiar dacă într-o circumscripție din partea de nord a țării, care votează mai activ, la votare vor ieși 70%, iar în una din centrul vor ieși 40%, oricum deputatul va fi ales. Respectiv, nu poate fi vorba că ei vor avea o putere diferită, pentru în cazul în care e ales într-o circumscripție el o reprezintă în întregime, îi reprezintă inclusiv pe cei care nu l-au votat. Declarații în acest sens a făcut membrul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

„Iertați-mi cinismul – câți vor ieși la alegeri, atâta va fi suficient. Legea e construită în așa mod că nu există prag de validare. Pe mine nu mă deranjează acest lucru din simplu motiv că puterea e în mâinile omului, dacă o să alegem un Parlament cu 10%, înseamnă că noi asta merităm. Nouă ni se dă un drept”, menționează Iurie Ciocan.

Referitor la excluderea zilei tăcerii, membrul CEC spune că rămâne de văzut cât de fiabilă în timp va fi această normă și dacă va rezolva ori nu problema de la care a pornit – agitația în ziua alegerilor. „Biroul electoral rămâne în continuare o zonă „sterilă” de agitație electorală. Sigur vom administra procesul în așa mod ca alegătorii noștri să poată vota conștient, neinfluențați de nimeni”, susține Iurie Ciocan.

Referindu-se la prezența cetățenilor din stânga Nistrului la aceste alegeri parlamentare, Iurie Ciocan afirmă că până când cele cinci raioane, care au fost acaparate ilegal de separatiști, vor reveni în componența Republicii Moldova și vor fi administrate de guvernul central, există obligația să le fie asigurat dreptul la vot cetățenilor. În stânga Nistrului peste 220 de mii de cetățeni sunt cu acte în regulă și sunt alegători. „Culmea participării a fost în ultimele prezidențiale. Acum credem noi că interesul în aceste parlamentare va fi mai larg pentru că cei din raioanele din stânga Nistrului vor fi motivați să-și voteze candidatul lor care îi va reprezenta în Parlament. Cred că astfel noi toți ca stat vom avea de beneficiat și vom face un pas important spre reunificarea țării”, a notat membrul Comisiei Electorale Centrale.

Iurie Ciocan a declarat că peste hotare se va încerca să fie deschise, la propunerea Guvernului, birouri electorale pe care CEC le va administra acolo unde va putea executivul să ofere locații. Potrivit lui, în primul rând sunt ambasade și consulate, în al doilea rând sunt secțiile extrateritoriale unde prin negocieri cu statele gazdă se va identifica local.

Întrebat despre certificatele de integritate, Iurie Ciocan certificatele date ele nu confirmă integritatea internă și morală a omului, ele confirmă relația lui cu statul, cu organele de urmărire penală, cu instanțele de judecată. Și în cazul primarului de Orhei, Ilan Șor, condamnat la închisoare de prima instanță, spune membrul CEC, acesta nu este condamnat definitiv, respectiv se merge cu prezumția nevinovăției până la hotărârea definitivă a instanței de judecată. „Noi avem în legislație stabilite posibilități de a aplica pedepse complementare cetățenilor prin limitarea dreptul acestora de a ocupa anumite funcții. Dacă o asemenea pedeapsă complementară a fost aplicată noi, ca și organ electoral, nu vom admite acest cetățean să participe în alegeri. Or, dacă cetățeanul a fost anterior judecat, și-a ispășit pedeapsa acum este cu drepturi depline să meargă să candideze”, a mai spus Iurie Ciocan.

Pe 24 februarie 2019, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare, iar concomitent se va desfășura și un referendum consultativ.