logo

Curţii Constituţionale i se cere să aplice standarde unice


https://www.ipn.md/ro/curtii-constitutionale-i-se-cere-sa-aplice-standarde-unice-7967_1005170.html

Fostul ministru al securităţii, Anatol Plugaru, le cere magistraţilor de la Curtea Constituţională (CC) să aplice standarde unice când este încălcată Constituţia. El a declarat pentru IPN că este de acord cu decizia de a declara neconstituţional decretul prezidenţial prin care liberal-democratul Vlad Filat a fost desemnat candidat la funcţia de premier. Totodată, spune Plugaru, magistraţii constituţionali trebuie să acţioneze la fel şi în situaţia  altor politicieni care încalcă Constituţia.

„Nu trebuie să fie comportament diferit faţă de politicieni. Vlad Filat nu ne place şi lovim în el, iar altul ne place şi nu-i facem nimic. S-a constat că moartea unui om la vânătoarea din Pădurea Domnească şi rezultatele ei au fost generate de o serie de probleme sistemice. Parlamentul nu a întreprins nimic, aici Curtea Constituţională trebuia să se autosesizeze. La fel şi în cazul când actualii guvernanţi au uzurpat puterea, refuzând să dizolve Parlamentul după ce nu au reuşit anterior să aleagă preşedintele ţării.

Anatol Plugaru a remis o adresare Curţii Constituţionale, în care menţionează că, spre deosebire de o serie întreagă de state europene, Curtea Constituţională a Republicii Moldova nu este obligată să reacţioneze expres la semnalele de încălcare a Constituţiei parvenite din partea cetăţenilor. „Curtea noastră nu vede, nu aude, tace atunci când cei ce au dreptul să o sesizeze nu o fac, pentru că ei sfidează legea supremă şi principiile statului de drept. Chipurile, Constituţia interzice Curţii să se autosesizeze. Ş-atunci ce este asta, dacă nu făţărnicie politică, iar garantarea supremaţiei Constituţiei – o ficţiune prost camuflată?”, se întreabă autorul în adresarea sa.

Fostul ministru admite că va primi un răspuns superficial la sesizarea sa, deoarece se adresează ca simplu cetăţean. Plugaru le sugerează parlamentarilor să folosească adresarea sa pentru a spune Curţii Constituţionale să aibă atitudine egală faţă de toţi cei care încalcă legea supremă.