logo

Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul PCRM


https://www.ipn.md/ro/curtea-suprema-de-justitie-a-respins-recursul-pcrm-7965_991213.html

Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul PCRM. Astfel, voturile pentru Consiliul municipal Chişinău vor fi renumărate, aşa cum a stabilit Curtea de Apel, transmite Info-Prim Neo. Reprezentantul PCRM în instanţă, Pavel Midrigan, a declarat că nu s-a aşteptat la o asemenea hotărâre. ,,Am prezentat destule probe, însă Curtea Supremă de Justiţie a decis altfel. Eu nu pot comenta această hotărâre”, a declarat reprezentantul PCRM. Reprezentantul PL, Ion Casian, a declarat că decizia CSJ este întemeiată. Preşedintele Consiliului electoral de circumscripţie Chişinău, Iulian Balan, a declarat că va fi convocată o şedinţă extraordinară a consiliului pentru a decide când vor fi renumărate voturile.