logo

Curtea de Apel de la Bucureşti a decis că războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei a fost legitim


https://www.ipn.md/ro/curtea-de-apel-de-la-bucuresti-a-decis-ca-razboiul-de-eliberare-a-basarabiei-si--7965_963652.html

Judecătorii Curţii de Apel de la Bucureşti (CAB) au declarat nul Protocolul secret nr. 3 al Pactului Ribbentrop-Molotov şi i-au achitat pe membrii lotului Antonescu pentru „crime contra păcii, pentru care au fost condamnaţi, în 1946, ca urmare a agresiunii contra popoarelor din Rusia Sovietică”. Conform presei de la Bucureşti, Curtea de Apel a decis că războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei, în condiţiile stării de necesitate prelungite, a fost legitim, până la înlăturarea iminenţei pericolului militar sovietic. De asemenea, mareşalul Ion Antonescu, şeful Gărzii de Fier, Horia Sima, şi alţi 19 membri ai Guvernului român din 1940 au fost achitaţi pentru “crime de război imputate ca urmare a colaborării militare dintre România şi Germania în agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică". Potrivit CAB, “Protocolul secret nr. 3 al Pactului Ribbentrop-Molotov, prin sferele de influenţă stabilite, a stat la baza gravelor agresiuni teritoriale suferite de România în anul 1940. Prin aceasta au fost încălcate normele imperative ale dreptului international de la acea dată, cu privire la integritatea teritorială a statelor, respectiv articolul 10 din Pactul Societăţii Naţiunilor, fiind prin urmare nul”. CAB a luat această decizie, la aproximativ 60 de ani de la condamnarea guvernului Antonescu, în cadrul judecării cererii de revizuire a procesului, făcută de fiul lui Gheorghe Alexianu - fostul guvernator al Transnistriei, condamnat într-unul din dosarele lui Antonescu. CAB l-a achitat parţial şi pe Gheorghe Alexianu pentru “crima contra păcii în raport cu Uniunea Sovietică bolşevică, întrucât această putere, împreună cu Germania national-socialistă, şi-a delimitat sfera de influenţă în Europa de Est prin pactul de neagresiune”. Ion Antonescu a preluat puterea în septembrie 1940 şi a guvernat timp de câteva luni România împreună cu Garda de Fier, condusă de Horia Sima. După rebeliunea legionară din ianuarie 1941, Antonescu, autoîntitulat, la acea vreme, Conducătorul României, a rămas singur la putere, rolul tânărului rege Mihai fiind unul pur decorativ. Antonescu, ridicat la rangul de Mareşal, a fost îndepărtat de la putere la 23 august 1944, arestat de comunişti şi trimis în detenţie în Uniunea Sovietică. Doi ani mai târziu, el a fost adus în România, judecat de un "Tribunal al Poporului", condamnat la moarte şi executat prin împuşcare la Jilava.