logo

Curtea de Apel Chişinău a dat din nou câştig de cauză SA „Termocom”


https://www.ipn.md/ro/curtea-de-apel-chisinau-a-dat-din-nou-castig-de-7967_968430.html

Curtea de Apel Chişinău a dat câştig de cauză SA „Termocom” privind încasarea a 149 mln lei din contul CMC, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al distribuitorului de agent termic. Decizia a fost pronunţată la 12 februarie. Potrivit sursei citate, prin decizia respectivă recursul Consiliului municipal Chişinău a fost respins, calificat ca neîntemeiat şi nefondat, cu menţinerea Hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 14 decembrie 2007. Judecătoria Economică de Circumscripţie a dat câştig de cauză SA „Termocom” în litigiul cu Primăria capitalei şi CMC prin care a obligat ultimii să achite datoria de 149 mln lei către SA „Termocom”, formată ca rezultat al angajamentului de a acoperi diferenţa dintre tariful de 540 lei şi preţul l-a care a fost livrat agent termic populaţiei - 233 lei. La 4 decembrie 2007 CMC a abrogat tariful de 540 lei. Ulterior, la sfârşitul lunii ianuarie curent, distribuitorul a reuşit anularea deciziei în cauză prin instanţă. La 4 februarie SA „Termocom” s-a adresat către Curtea de Apel Chişinău cu cererea de chemare în judecată a CMC pentru a-l obliga să aprobe un act administrativ privind ajustarea tarifului la energia termică livrată de SA „Termocom” pentru toate categoriile de consumatori. Ultimul transfer către SA „Termocom” a fost operat la 20 decembrie, când CMC a decis să aloce SA „Termocom" mijloacele financiare în suma de 48,2 mln lei pentru achitarea consumului de apă caldă livrată populaţiei în lunile aprilie-noiembrie 2007.