Curtea Constituţională va examina posibilitatea validării mandatului unui deputat
https://www.ipn.md/ro/curtea-constitutionala-va-examina-posibilitatea-validarii-mandatului-unui-deputa-7965_967639.html
Comisia Electorală Centrală (CEC) a remis Curţii Constituţionale actele pentru examinarea posibilităţii validării mandatului de deputat pe numele lui Dumitru Godoroja, candidat supleant pe listele fostului Bloc „Moldova Democrată”.
Parlamentul a anunţat vacanţa unui mandat de deputat pe listele BMD la 5 octombrie curent, după ce Ion Ciontoloi a renunţat la acesta în favoarea funcţiei de preşedinte al raionului Căuşeni.
Următorul pe listă era Anatol Ţurcanu, dar acesta a renunţat la mandat. Din partea fracţiunii Alianţa „Moldova Noastră” nu a parvenit solicitarea privind atribuirea mandatului de deputat. Solicitarea a fost făcută de Dumitru Braghiş, liderul Partidului Democraţiei Sociale, al cărui membru este Dumitru Godoroja.