Curtea Constituţională va examina joi sesizarea Parlamentului cu privire la asigurarea interimatului funcţiei de preşedinte al ţării
https://www.ipn.md/ro/curtea-constitutionala-va-examina-joi-sesizarea-parlamentului-cu-privire-la-asig-7965_977748.html
Curtea Constituţională (CC) se va pronunţa joi, 17 septembrie, asupra sesizării Parlamentului de legislatura a XVIII-a cu privire la constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de preşedinte al R. Moldova, a comunicat pentru Info-Prim Neo Dumitru Ţâra, şeful serviciului de presă al CC.
La acest subiect a fost depusă şi o sesizare a fracţiunii Partidului Comuniştilor (PCRM). Deputaţii comunişti au solicitat Curţii să interpreteze nişte articole din Constituţia R. Moldova şi să stabilească din ce moment intervine interimatul funcţiei de preşedinte al ţării - odată cu aprobarea deciziei Parlamentului sau după constatarea de către CC a circumstanţelor ce duc la interimat.
Maia Bănărescu, şefa aparatului CC, a spus că cele două sesizări nu vor fi examinate într-un singur dosar.
„În zilele următoare magistraţii se vor expune dacă dacă sesizarea PCRM va fi acceptată ori respinsă”, a spus Maia Bănărescu.
Preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu, a fost ales în funcţia de preşedinte interimar al ţării, printr-o hotărâre a parlamentului, după ce funcţia de şef de stat a fost declarată vacantă.
După două mandate consecutive de preşedinte al ţării, Vladimir Voronin şi-a anunţat demisia 11 septembrie, ocupând fotoliul de deputat.