Curtea Constituţională examinează sesizarea PCRM împotriva alegerii lui Mihai Ghimpu în funcţia de spicher
https://www.ipn.md/ro/curtea-constitutionala-examineaza-sesizarea-pcrm-impotriva-alegerii-lui-mihai-gh-7965_977597.html
Curtea Constituţională (CC) s-a întrunit în după-amiaza zilei de marţi, 8 septembrie, ora 14.00, într-o şedinţă plenară, la care examinează sesizarea PCRM, care a contestat deciziile Parlamentului din 28 august, inclusiv cea de numire a liderului PL, Mihai Ghimpu, în funcţia de spicher, cu votul deputaţilor Alianţei pentru Integrarea Europeană (AIE), transmite Info-Prim Neo.
Deputaţii comunişti au declarat de mai multe ori că la prima şedinţă a legislativului, din 28 august, AIE a încălcat un şir de articole din Constituţia R. Moldova şi Regulamentul Parlamentului.
Comuniştii spun că AIE nu a fost în drept să continue sedinţa şi să voteze preşedintele Parlamentului după ce decanul de vârstă Ivan Calin a anunţat pauză până la 4 septembrie, timp solicitat de PCRM pentru a-şi constitui fracţiunea parlamentară.
Deputaţii AIE resping acuzaţiile. Şi experţi în drept constituţional consideră legală alegerea lui Ghimpu. Aceştia au elaborat un şir de recomandări pentru CC, de care să ţină cont la examinarea contestaţiei PCRM.