logo

Curtea Constituţională de la Bucureşti va decide luni asupra suspendării preşedintelui României


https://www.ipn.md/ro/curtea-constitutionala-de-la-bucuresti-va-decide-luni-asupra-suspendarii-presedi-7965_964404.html

Judecătorii Curţii Constituţionale de la Bucureşti (CCR) urmează să decidă, luni, asupra suspendării preşedintelui României, Traian Băsescu, în cursul zilei de luni, 23 aprilie, transmite Info-Prim Neo cu referire la presa românească. Potrivit surselor citate, Curtea a primit, vineri, 20 aprilie, documentele privind suspendarea preşedintelui. Urmează avizul formal al judecătorilor Curţii, de care depinde momentul instalării interimatului la Palatul Cotroceni. Joi după-amiază, la puţin timp după ce Parlamentul, cu 322 de voturi "pentru", 108 "împotrivă" şi 10 voturi anulate, a decis suspendarea şefului statului, „Monitorul Oficial” a publicat Hotărârea privind suspendarea. Potrivit reprezentanţilor Camerei Deputaţilor, CCR ar fi trebuit să ia act vineri dimineaţă de decizia Parlamentului şi să declare funcţia vacantă. Surse de la conducerea legislativului au declarat, însă, că amânarea depunerii hotărârii la CCR va duce, cel mai probabil, la vacantarea abia luni a funcţiei de preşedinte. În conformitate cu reglementările legale, Curtea Constituţională trebuie să trimită în maximum 48 de ore punctul de vedere către conducerea celor două camere ale Parlamentului României.