logo

Curtea anunțat data la care va examina constituționalitatea Partidului Șor


https://www.ipn.md/ro/curtea-anuntat-data-la-care-va-examina-constitutionalitatea-partidului-7965_1095973.html

Curtea Constituțională anunță că va examina sesizarea Guvernului prin care se solicită verificarea constituționalității Partidului politic Șor începând cu data de 10 mai, transmite IPN.

Instituția precizează că sesizarea va fi examinată începând cu data de 10 mai și până pe 17 mai, în sala de ședințe a Curții. „Menționăm că în sala de ședințe a Curții Constituționale vor avea acces doar persoanele invitate”, precizează instituția. Ședința va fi transmisă online, în direct.

Guvernul a depus la Curtea Constituțională o sesizare privind controlul constituționalității Partidului politic Șor. Potrivit autorităților, există argumente care denotă faptul că, prin toate activitățile de până acum, formațiunea a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova. Inițiativa Ministerului Justiției a fost calificată de către Partidul Șor ca fiind „încă un abuz grav din partea guvernării PAS”.