logo

Cursul de istorie integrată ar putea avea aceeaşi soartă ca şi cursul deprinderi de viaţă, susţine un istoric de la Chişinău


https://www.ipn.md/ro/cursul-de-istorie-integrata-ar-putea-avea-aceeasi-soarta-ca-7967_961012.html

Cursul de istorie integrată ar putea avea aceeaşi soartă ca şi cursul „Deprinderi de viaţă”, care a fost recent exclus din programa şcolară, a declarat miercuri, 30 august, preşedintele Asociaţiei Istoricilor din Moldova, Anatol Petrencu, în cadrul simpozionului „Probleme actuale ale istoriei românilor”. Potrivit lui Petrencu, istoricii de profesie din R. Moldova au rezistat până acum încercărilor de introducere a cursului de istorie integrată în şcoli. Acum, susţine savantul, „mingea s-a plasat în sfera socială”. „Este timpul să vorbească părinţii, elevii, pedagogii”, a declarat pentru presă Petrencu. În opinia lui Petrencu, introducerea, începând cu 1 septembrie curent, în şcolile din R. Moldova a cursului obligatoriu de istorie integrată este un act voluntarist şi politic, deoarece promotorii acestui curs nu au adus suficiente argumente în favoarea acestuia, în raport cu istoria universală şi istoria românilor, care au fost aprobate de experţii Consiliul Europei în 1996. „Ceea ce propun liderii comunişti din R. Moldova urmăreşte scopul de a elimina istoria românilor din învăţământ”, a declarat Petrencu. Mihai Gheorghiu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul MAE român, a spus, în acelaşi context, că istoria poate fi predată în foarte multe feluri, conţinutul în schimb trebuie să fie cât mai aproape de dovada istorică, proba materială. „Problema nu constă în metoda de predare, ci în conţinutul predat”, a declarat oficialul. Academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, a declarat că simpozionul „Probleme actuale ale istoriei românilor” îşi propune o incursiune în această istorie, în cei 1900 de ani de romanitate. Potrivit lui, evenimentul este important şi sub aspectul integrării europene a R. Moldova, aceasta intrând în dialog cu lumea civilizată anume cu valorile sale, cu istoria şi cu limba sa. La simpozion au participat istorici din R. Moldova şi România.