Cursa de ciclism „Velohora”, ediția 2024, se va desfășura în această duminică în capitală. În legătură cu acțiunea social-sportivă, organizată de către AO Clubul Sportiv „Sporter”, traficul rutier va fi parțial restricționat, transmite IPN.
Primăria capitalei precizează că duminică, între orele 06.00-18.00, va fi sistat traficul rutier, inclusiv a transportului public, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între străzile Bănulescu-Bodoni și Pușkin, cu redirecționarea acestuia pe străzile adiacente.
Startul cursei se va da în Piața Marii Adunări Naționale, la ora 12.00. Cicliștii vor urma traseul: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Calea Ieșilor cu virare înapoi la sensul giratoriu din preajma Parcului ,,La Izvor”; Calea Ieșilor– bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Ismail – str. Ciuflea – bd. Dacia – bd. Traian; virare, bd. Dacia – str. Ciuflea – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, PMAN. Traficul rutier pe direcția deplasării coloanei și intersecțiile cu străzile adiacente va fi sistat parțial. Conducătorii auto sunt îndemnați să evite zona.
„Pe 28 aprilie 2024, în Chișinău, vă invităm la evenimentul mult așteptat – o plimbare pe bicicletă gratuită – Velo Hora. Sunteți pregătiți să experimentați atmosfera distractivă, emoțiile intense și momentele de neuitat? Atunci acest eveniment este pentru dumneavoastră! Începeți o aventură pe două roți alături de prieteni și străbateți principalele străzi din Chișinău, bucurându-vă de priveliști uluitoare și atmosfera unică a cursei”, precizează Clubul Sportiv Sporter.